Curier Județean

VIDEO. Judecătoarea Rodica Aida Popa, de la ÎCCJ, și-a lansat la Alba Iulia cartea ”Un secol în asigurarea unei practici judiciare unitare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Judecătoarea Rodica Aida Popa și-a lansat, marți, la Alba Iulia, cartea ”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 1918 – 2018, un secol în asigurarea unei practici judiciare unitare”.

Petrecerea Divorțaților

La evenimentul de lansare au participat Ilie Narița, procuror șef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, av. Mihai Baco, decan al Baroului Alba, avocați și studenți la Drept.

Judecătoarea Rodica Aida Popa a spus că această carte nu este adresată doar celor care lucrează în justiție, ci tuturor oamenilor, chiar dacă nu au studii juridice.

 

Rodica Aida Popa este în prezent judecător la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a ocupat funcţia de vicepreşedinte al instituţiei începând cu anul 2010.

 

Este judecător al Secţiei penale a instanţei supreme din 2004. Judecătoarea mai este magistrat expert la Institutul Naţional al magistraturii, lector universitar la Facultatea de Drept din cadurl Universităţii Nicolae Titulescu şi reprezentantul României la Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B

Ioana Oprean

Publicat

în

Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]

Citește mai mult

Curier Județean

Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii  Un bărbat de 54 de ani, dat în urmărire generală după ce a refuzat să se mai întoarcă la Penitenciarul Giurgiu, acolo unde […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 noiembrie 2026 | Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților se mențin la un nivel ridicat în Alba Iulia, luni, 2 noiembrie 2026. La principalele benzinării din oraș, benzina costă în medie aproximativ 10,06 lei pe litru, în timp ce prețul mediu al motorinei […]

Citește mai mult