Ştirea zilei

VIDEO | Inspectorul General Cornel Sandu, „aur” pentru organizarea olimpiadei de matematică: Alba Iulia, „orașul cu cel mai mare IQ din țară pentru câteva zile”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inspectorul General Cornel Sandu, „aur” pentru organizarea olimpiadei de matematică: Alba Iulia, „orașul cu cel mai mare IQ din țară pentru câteva zile”

Cornel Sandu, inspectorul general școlar Alba, este unul dintre oamenii care au reușit să transforme Alba Iulia în capitala matematicii pentru câteva zile. În perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, în oraș s-a desfășurat Olimpiada Națională de Matematică, ciclul liceal.

El a primit medalia de aur pentru organizarea competiției din partea conf. dr. Cătălin Gherghe, decanul Facultății de Matematică și Informatică din București.

„Cred că am fost orașul cu cel mai mare IQ din țară în aceste zile”

Peste 350 de copii din toate județele țării au participat la Olimpiada Națională de Matematică din acest an, de la Alba Iulia. Cornel Sandu, inspectorul general școlar Alba, a declarat pentru ziarulunirea.ro:Cred că am fost orașul cu cel mai mare IQ din țară în aceste zile, datorită acestor copii minunați”.

El a continuat spunând că tinerii au avut parte de condiții optime și că speră ca, în viitor, aceștia să viziteze Alba Iulia și cu alte ocazii.

Tot el a spus că municipiul Alba Iulia a mai găzduit această competiție în urmă cu 27 de ani. În acest an, onoarea a revenit orașului la cererea Ministerului, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei. Despre organizare, Cornel Sandu a mai menționat: „Cheltuielile sunt mai mari decât asigură ministerul dar am avut și câțiva sponsori foarte generoși”.

Despre dificultățile organizării unui astfel de eveniment, inspectorul general școlar Alba a afirmat că: „Ținând cont că sunt, deodată, 400 de persoane care vin în municipiu în același timp și trebuie cazate în același loc, este un pic dificil, dar cred că ne-am descurcat”.

România este printre principalele țări competitoare la olimpiadele internaționale de matematică

Inspectorul școlar general al județului Alba, care este și profesor de matematică, a discutat și despre nivelul actual de cunoștințe al olimpicilor din ziua de azi, despre care consideră că este unul „înalt”.

„Avem printre copiii participanți aici copii care au fost laureați la Olimpiada Internațională, care au reprezentat și vor reprezenta cu cinste România. Selecția este foarte dură. Primii 20 de la fiecare clasă vor avea o probă de baraj și, de acolo, se va selecționa lotul celor care vor reprezenta România la Olimpiada Internațională”, a explicat acesta.

Mai departe, el a spus că România este printre principalele țări competitoare la olimpiadele internaționale de matematică: „La nivelul actual, suntem printre principalele țări competitoare. În afară de cele asiatice, care ne mai bat, nu prea avem concurență”.

Provocările aduse de inteligența artificială în educație

Inspectorul General Școlar Alba a vorbit și despre folosirea anumitor aplicații de inteligență artificială, în special în disciplinele exacte. Domnia sa afirmă că elevii din ziua de astăzi au această tendință, să utilizeze inteligența artificială: „Câteodată e și indicat să apeleze la ea. Când nu ai nicio soluție și nu știi cum să faci, e mai ușor să o folosești. Bun, e important să înțelegi că, până la urmă, dacă te duci la un profesor și îl întrebi, tot asta face. Îți explică!”

În final, Cornel Sandu, inspectorul școlar general al județului Alba, a transmis felicitări tuturor olimpicilor care au participat, spunând că este o performanță demnă de apreciat și importantă pentru parcursul lor viitor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Coșmarul de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Achiziție directă pentru dirigenția de șantier în vederea modernizării unei străzi din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Coșmarul de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Achiziție directă pentru dirigenția de șantier în vederea modernizării unei străzi din zonă Primăria Alba Iulia a declanșat vineri, 24 iulie 2026 procedura de achiziție directă de servicii de asistență tehnică – dirigenție de șantier în vederea realizării obiectivului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele, interzise până la urmă și în Alba Iulia? O nouă încercare, în 30 iulie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele, interzise până la urmă și în Alba Iulia? O nouă încercare, în 30 iulie 2026 Un proiect de hotărâre care prevede interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Municipiului Alba Iulia, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale “Loteria Română” SA, va intra la aprobare în ședința ordinară de joi, 30 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Exproprieri „pe bani mărunți”, corectate de instanță: Primăria iliberală din Alba Iulia, obligată să plătească aproape 200.000 de lei altor proprietari de care și-a bătut joc

Ioana Oprean

Publicat

în

Exproprieri „pe bani mărunți”, corectate de instanță: Primăria iliberală din Alba Iulia, obligată să plătească aproape 200.000 de lei altor proprietari de care și-a bătut joc Încă un caz de exproprieri pe ,,bani mărunți” în care Primăria Alba Iulia este obligată să plătească prețul real, adică o despăgubire de peste 24 de ori mai mare. […]

Citește mai mult