VIDEO: În județul Alba, zeci de școli vor funcționa și în acest an fără autorizație sanitară
Zeci de şcoli din Alba, preponderent din satele de munte, îşi vor începe și în acest an activitatea fără autorizaţie sanitară.
Potrivit șefului Direcției de Sănătate Publică Alba, dr. Horea Timiș, din cele 560 de unități de învățământ de pe teritoriul județului au fost autorizate până în acest moment 310 iar 71 de dosare au fost respinse. Acolo unde s-au depistat nereguli s-a solicitat remedierea lor urmând ca inspectorii instituției să verifice și abia după aceea să elibereze autorizația sanitară.
Reprezentantul DSP a recunoscut faptul că, la fel ca în anii trecuți, vor fi unități de învățământ care vor funcționa fără autorizație, iar în cazul în care copiii vor avea probleme de sănătate din cauza nerespectării standardelor de igienă, responsabilitatea va fi a directorilor şi a autorităţilor locale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
