Ştirea zilei

VIDEO. Împrumut de un milion de euro pentru reabilitarea Stadionului Cetate din Alba Iulia – PROIECTUL unui consilier local

Dragoş Suciu

Publicat

în

Un împrumut de circa un milion de euro este soluția consilierului local din Alba Iulia, Mircea Trifu, în ceea ce privește ”salvarea” Stadionului Cetate, odinioară simbol viu al municipiului, acum cuprins de o atmosferă ”gri”, cu garduri dărăpănate, porți ruginite, pereţi scorojiţi, pistă de atletism decolorată și plină de denivelări.

Petrecerea Divorțaților

Mircea Trifu a susținut, joi, o conferință de presă atipică, pe pista de atletism a Stadionului Cetate, în care a precizat că nu a avut sorți de izbândă cu alte demersuri privind la reabilitarea lui, iar astfel a ajuns la concluzia că cea mai bună și sigură variantă este obținerea unui credit bancar de circa un milion de euro.

”Soluția concretă este una singură. Obținerea unui credit bancar care să poată pune în valoare, în primă fază, măcar pista, care ar costa din analizele noastre 300.000 de euro și o sumă de câteva sute de mii de euro, până într-un milion, cu care să-i dăm o înfățișare nouă stadionului Cetate. Nu se va putea face un stadion comparabil cu cel de la Cluj-Napoca, dar în primă etapă trebuie să ne gândim la posibilitățile Consiliului Local de a returna acești bani și la o soluție concretă pe care să o punem în aplicare cât mai repede fără să tergiversăm cu tot felul de povești, gen emitere de obligațiuni și alte invenții”, a spus Mircea Trifu. (declarația sa, în filmarea de mai jos).

Anterior, el amintise de o inițiativă a sa, la care s-au alăturat și câțiva albaiulieni, de a alerga pe stadion în fiecare sâmbătă dimineața pentru a sensibiliza autoritățile.

De asemenea, el a afirmat că de când s-a construit stadionul nu s-au făcut lucrări de reabilitare importante, ci doar s-au pus scaune de plastic.

Mircea Trifu consideră că rambursarea creditului nu ar fi o problemă pentru municipalitate, având în vedere că dobânda ar fi de 1%.

Stadionul „Cetate” din Alba Iulia este singura bază de antrenament din municipiu unde se poate practica sport gratuit, fiind frecventat de zeci de tineri şi deopotrivă vârstnici în zilele cu vreme bună. Aici au făcut primii paşi în fotbal fotbal jucători foarte buni, cei mai titraţi fiind Nicolae Stanciu şi Gicu Grozav.

Sentimentul de melancolie este apăsător pentru cei care au cunoscut momentele de glorie ale echipei de fotbal Unirea Alba Iulia, care a evoluat zeci de ani pe Stadionul ”Cetate”.

Gardurile stadionului sunt dărăpănate, iar porțile ruginite ies în evidență.

De asemenea, pereţii tribunelor sunt scorojiți, iar pista de atletism este decolorată şi plină de denivelări.

Pe tribuna unu şi doi sunt montate scaune de plastic, iar peluzele sunt din beton, care e degradat şi crăpat. Scările de acces în tribune au vopseaua ”sărită”, iar zugrăveala de pe pereţi este căzută. Pe partea exterioară a stadionului mai stau lipite câteva panouri pe care scrie ”Nu rasismului” şi reguli de conduită în stadion, însă acestea nu mai sunt lizibile din cauza intemperiilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | „Orașul bogat în aur” de la Apulum își dezvăluie secretele: La Alba Iulia, descoperiri arheologice care pot rescrie istoria Daciei romane

Ioana Oprean

Publicat

în

„Orașul bogat în aur” de la Apulum își dezvăluie secretele: La Alba Iulia, descoperiri arheologice care pot rescrie istoria Daciei romane Arheologii de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia au continuat, în 2026, săpăturile pe terenul din cartierul Partoș, unde, în urmă cu aproape 2.000 de ani, a existat orașul roman Colonia Aurelia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tragedia de la Heria: Laurențiu, un copil de 11 ani, nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta. Comunitatea s-a mobilizat pentru familia îndurerată

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedia de la Heria: Laurențiu, un copil de 11 ani, nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta. Comunitatea s-a mobilizat pentru familia îndurerată Moartea fulgerătoare a lui Laurențiu, un copil de doar 11 ani din satul Heria, care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O nouă condamnare la închisoare cu executare pentru un tânăr din Cugir: Manevrele fără permis cu o mașină defectă i-au adus o pedeapsă rezultantă de peste 3 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

O nouă condamnare la închisoare cu executare pentru un tânăr din Cugir: Manevrele fără permis cu o mașină defectă i-au adus o pedeapsă rezultantă de peste 3 ani O manevră aparent minoră efectuată în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024 pe raza localității Sântimbru s-a finalizat cu o nouă condamnare penală pentru un tânăr […]

Citește mai mult