Curier Județean

VIDEO: Fotografia Încoronării Regelui Ferdinand la Alba Iulia, exponatul lunii octombrie la Muzeul Național al Unirii

Alexandra Mates

Publicat

în

Anul acesta, pe 15 octombrie, se împlinesc 95 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, iar cu această ocazie, Muzeul Național al Unirii a dedicat exponatul lunii marelui eveniment. Marți, în cadrul instituției a fost expusă la loc de cinste ”Fotografia Încoronării regelui Ferdinand la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922”.   

Fotografia originală, aflată în colecțiile muzeului albaiulian, surprinde chiar momentul în care regele Ferdinand își așează singur pe cap coroana de oțel primită chiar din mâinile președintelui Adunării Deputaților, Mihail Pherekyde.

De aproximativ 7 ani,  de când organizăm exponatul lunii, cred că aproape de fiecare dată luna octombrie a fost dedicată ceremonialului Încoronării, un eveniment major pentru istoria orașului Alba Iulia, un eveniment important și pentru istoria României.

Exponatul pe care îl propunem este o fotografie care surprinde exact acel moment în care regele își așează coroana de oțel pe cap. Noi avem aproape 100 de fotografii, cred, din cadrul acestui eveniment, care a fost acoperit foarte bine în ziua respectivă, spre deosebire de ceea ce se întâmplase cu 4 ani înainte, la 1 Decembrie 1918, când doar Fortuna a făcut să se afle un fotograf în acea mulțime. Ceremonialul Încoronării a fost și filmat, iar în urmă cu doi ani am prezentat filmul tot în cadrul exponatului lunii(…)

Încoronarea este, să zicem așa, cireașa de pe tort pentru toate evenimentele care au avut loc în intervalul 1918 – 1920, iar bineînțeles locul cel mai potrivit pentru acest lucru nu putea fi altul decât Alba Iulia”, a spus istoricul Tudor Roșu.

Tot în cadrul evenimentului, au fost afișate câteva pagini din ziarul Vestea, cu o apariție constantă în Alba Iulia anilor ’20, povestea Catedralei care a fost construită, în aproximativ un an și jumătate, special pentru ceremonial, dar și programul Încoronării, care s-a desfășurat pe parcursul a trei zile.

”Ziua cea mai importantă, 15 octombrie, s-a desfășurat la Alba Iulia, iar zilele de 16 și 17 octombrie s-au desfășurat la București. Tot programul a cuprins sosirea trenului în gară, unde suveranii erau așteptați de președintele Consiliului de miniștri, de președinții Corpurilor legiuitoare, după care, cu automobilul, ulterior cu o trăsură achiziționată de la Paris, s-a ajuns la Catedrala Încoronării, primirea acolo de către mitropolitul primat Miron Cristea, cel care fusese prezent în urmă cu 4 ani la Alba Iulia reprezentând Biserica Ortodoxă, sfințirea coroanelor, după care reașezarea întregului cortegiu sub acel baldachin amenajat sub turnul clopotniță și acolo primirea coroanelor.

Se spune că acest ceremonial a fost gândit, să zicem așa, mai mult de regina Maria, care fusese impresionată de ceea ce văzuse în tinerețe, când a participat la încoronarea lui Nicolae al II-lea, țarul Rusiei, în 1896. Participase de asemenea și vărul său, Nicolae al II-lea, participase și la încoronarea unchiului său Eduard al VII- lea, în 1903, și după aceea a vărului său, George al V-lea, tot rege al Angliei, și cumva a adaptat elemente din toate aceste încoronări și pentru ceea ce s-a petrecut la Alba Iulia. Elementul acesta al baldachinului îl regăsim și la ruși, și la încoronarea regelui Serbiei, ulterior, inclusiv purtarea baldachinului de către gărzi apare și la ceremonia sârbească”, a declarat Tudor Roșu, doctor în istorie.

Directorul muzeului albaiulian, Gabriel Rustoiu, a precizat că acest exponat este un fel de prefață la expoziția dedicată Catedralei Încoronării și evenimentului de la 15 octombrie 1922, care se va organiza în 12 octombrie, la ora 12.00.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba  şi Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

[nggallery id=4646]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Furt calificat cu prejudiciu de 13.000 de lei și proces reluat după desființarea condamnării: Dosarul revine în fața magistraților Judecătoriei Alba Iulia 

Ioana Oprean

Publicat

în

Furt calificat cu prejudiciu de 13.000 de lei și proces reluat după desființarea condamnării: Dosarul revine în fața magistraților Judecătoriei Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a dispus, miercuri, 17 iunie 2026 începerea din nou a judecății într-un dosar de furt calificat cu prejudiciu important, după ce instanța superioară a desființat condamnarea inițială și a solicitat […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Ultimul apel de seară al absolvenților promoției 2026 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Despărțire emoționantă de anii de colegiu militar

Ioana Oprean

Publicat

în

Ultimul apel de seară al absolvenților promoției 2026 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Despărțire emoționantă de anii de colegiu militar În seara zilei de miercuri, 17 iunie 2026, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a avut loc ultimul apel de seară al absolvenților, un moment tradițional care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Părinții elevilor și preșcolarilor cer reînființarea trecerii de pietoni de la intersecția Bd. Ferdinand cu str. Dimitrie Cantemir, în zona Școlii „Avram Iancu” și a Grădiniței „Scufița Roșie” din Alba Iulia: „Siguranța copiilor este pusă în pericol”

Ioana Oprean

Publicat

în

Părinții elevilor și preșcolarilor cer reînființarea trecerii de pietoni de la intersecția Bd. Ferdinand cu str. Dimitrie Cantemir, în zona Școlii „Avram Iancu” și a Grădiniței „Scufița Roșie” din Alba Iulia: „Siguranța copiilor este pusă în pericol” Părinții elevilor de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, precum și ai copiilor care frecventează Grădinița […]

Citește mai mult