// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

VIDEO/ Florin Roman: Zeci de școli din județul Alba se vor închide pentru reducerea cheltuielilor, iar soarta a sute de copii e afectată. Marcela Dărămuș este o slugă obedientă a ministrului ”Genunche”

Deputatul Florin Roman a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că din informațiile pe care le are, zeci de școli din județul Alba se vor închide pentru reducerea cheltuielilor, iar astfel soarta a sute de copii va fi afectată. El spus că șefa IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, este o slugă obedientă a ministrului ”Genunche”.

”La intrarea în anul Centenar, majoritatea guvernamentală PSD-ALDE se pregătește să închidă 1.000 de școli în România și câteva zeci în județul Alba. Totodată, să distrugă educația până la capăt, în acest an, mii de posturi vor fi desființate sau reduse”, a spus Florin Roman.

Deputatul a spus, la începutul conferinței de presă, că Guvernul Tudose a emis o hotărâre prin Inspectoratele Județene și directorii școlilor de învățământ răspund de încadrarea în bugetul aprobat în baza costurilor standard, iar în urma acestei hotărâri, la IȘJ Alba a avut loc o discuție cu toți directorii.

”În care directorilor li s-a comunicat această hotărâre și li s-a cerut să se încadreze în buget, în condițiile în care costul standard per elev a rămas același deși ministrul Educației promitea că acest cost standard va crește, în condițiile în care, statistic, numărul de copii din unitățile de învățământ e același sau, din fericire, în unele zone, în creștere. Păi dacă totul e lapte și miere de ce i-ai chemat pe directori, doamna Dărămuș, inspector școlar general, să le spui că trebuie să reducă cheltuielile? În acest sens s-au și emis de către inspectorii generali adjuncți, pentru că doamna Dărămuș după ce a aruncat bomba a plecat, i-a lăsat pe inspectorii generali adjuncți să transmită în teritoriu și li s-a cerut ca până în 15, adică pe repede înainte, directorii de școli să comunice care sunt măsurile de reducere a cheltuielilor.

Și aici vreau să vă spun care sunt măsurile de reducere a cheltuielilor transmise către unitățile școlare:

  • Desființarea unităților de învățământ
  • Reducerea numărului posturi de portari, fochiști, îngrijitori
  • Neangajarea de costuri celor care suplinesc în perioada concediilor medicale și asigurarea suplinirii prin rotație fără plată de colegi
  • Restrângerea numărului de dosare pentru obținerea gradației de merit, fără precedent în ultimii ani
  • Neînscrierea la grade didactice pentru a nu crește salarizarea”, a spus Roman.

Florin Roman a adăugat că în decembrie când majoritatea PSD-ALDE a votat în Parlament această lege, multă lume și-a pus întrebarea de ce se trece plata profesorilor de la primării la inspectorate, iar concluzia a fost că se vrea un control politic total asupra profesorilor.

Conform spuselor lui Roman, PSD-ALDE vrea să închidă 1.000 de școli în România prin inspectorii generali și prin consiliile de administrație ale școlilor, iar primarii vor fi scoși din ecuație.

”Șefii de inspectorate școlare sunt soldați devotați ai partidului. Ei au început presiunile asupra directorilor de școli și practic le spun nu luați aceste măsuri de reducere a cheltuielilor, zburați sau nu aveți bani de salarii. Alegeți, ori închideți unitățile de învățământ, ori rămâneți fără salarii și zburați din funcția pe care o dețineți. Vă dați seama că cu primarii niciun inspector general nu și-ar fi permis să discute de maniera aceasta. Cer IȘJ Alba să prezinte public situația fondurilor destinate acoperirii integrale a salariilor profesorilor pentru că din informațiile pe care eu am reușit să le adun până acum, doar patru unități de învățământ din județul Alba au fonduri suficiente pentru plata salariilor. Le cer celor de la IȘJ să dezmintă, sau nu, această informație. Este scandalos, deja au început sub, presiuni, consiliile de administrație ale unităților școlare să ia decizii de închidere a școlilor”, a mai afirmat Florin Roman.

El a dat și câteva exemple în acest sens.

Școala cu clasele I-IV de la Obreja, în care a învățat senatorul Daniel Breaz, propunerea consiliului de administrație e de închidere. Cisteiul, Bucium – 2 școli, Ocolișul – clasele V-VIII, a explicat Roman.

Pentru a face o verificare, prin primari, Florin Roman a solicitat primarilor din județ să le comunice unde sunt decizii care afectează dascăli sau unități de învățământ.

”Vreau să-i atrag foarte serios atenția Marcelei Dărămuș să nu se joace de-a învățământul și să nu distrugă viitorul acestor copii fără să aibă o analiză extrem de fundamentată. Nu poți să dinamitezi închiderea unor școli, să lași copiii pe drumuri (…) IȘJ trebuie să ia o decizie în baza unui studiu de impact foarte sănătos, nu în baza unor presiuni, pentru că am discutat cu foarte mulți directori și mi-au spus foarte clar că au fost amenințați, că vor fi dați afară, dacă discută cu presa sau discută cu mine pentru că au aflat că mă interesez în tot județul de acest subiect. Va trebui să-și facă, doamna Dărămuș, catrafusele, să-și pună costumele prețioase și drăguțe, zic unii, și să se ducă acasă. Să pună pe un creion, să-și ia adjunctele și să comande un studiu de impact. Pentru că dacă își vor duce ideea la capăt eu, personal, mă voi deplasa în toate aceste localități și voi îndemna oamenii să vină la IȘJ să avem o discuție față în față cu această slugă obedientă a ministrului <<Genunche>>. Iar lui genunche îi cer demisia. Este cel mai nociv ministru din fostul guvern”, a mai spus Florin Roman.

”Vreau să-i atrag foarte serios atenția Marcelei Dărămuș să nu se joace de-a învățământul și să nu distrugă viitorul acestor copii fără să aibă o analiză extrem de fundamentată. Nu poți să dinamitezi închiderea unor școli, să lași copiii pe drumuri (…) IȘJ trebuie să ia o decizie în baza unui studiu de impact foarte sănătos, nu în baza unor presiuni, pentru că am discutat cu foarte mulți directori și mi-au spus foarte clar că au fost amenințați, că vor fi dați afară, dacă discută cu presa sau discută cu mine pentru că au aflat că mă interesez în tot județul de acest subiect. Va trebui să-și facă, doamna Dărămuș, catrafusele, să-și pună costumele prețioase și drăguțe, zic unii, și să se ducă acasă. Să pună pe un creion, să-și ia adjunctele și să comande un studiu de impact. Pentru că dacă își vor duce ideea la capăt eu, personal, mă voi deplasa în toate aceste localități și voi îndemna oamenii să vină la IȘJ să avem o discuție față în față cu această slugă obedientă a ministrului <<genunche>>. Iar lui genunche îi cer demisia. Este cel mai nociv ministru din fostul guvern”, a mai spus Florin Roman.

De asemenea, el i-a transmis șefei IȘJ Alba să nu se desființeze școli la presiuni politice.

”Eu o știam pe doamna Dărămuș și nu vreau să o jignesc, dar este un om politic, este o slugă perfectă. Ea a fost o slugă perfectă a lui Rus, e o slugă perfectă a lui Dîrzu și o să fie o slugă perfectă toată viața ei. Dar îi atrag atenția la modul foarte serios, să nu se joace cu copiii din județul Alba. Pentru că dacă face treaba aceasta fără un studiu de impact, transparent și foarte bine structurat și prezentat și ia decizii la presiune politică doar pentru a da bine în fața lui genunche, că ea reduce cheltuieli la nivelul județului Alba, 2018 o să fie un an pe care o să i-l dedic doamnei Dărămuș în mod particular (…) Bine că a avut grijă de fii-sa să o pună ca jurist în sistemul de învățământ. Asta a reușit Marcela Dărămuș (…) Și vine cu nonșalanță și le spune la câteva sute de profesori, îngrijitori, oameni din sistem că trebuie să plece. Aceasta e dreptatea în județul Alba făcută de această paparudă”, a mai declarat Roman.

Foto arhivă

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

loading...

18 Răspunsuri la VIDEO/ Florin Roman: Zeci de școli din județul Alba se vor închide pentru reducerea cheltuielilor, iar soarta a sute de copii e afectată. Marcela Dărămuș este o slugă obedientă a ministrului ”Genunche”

  1. Mihai 17.01.2018 la 15:09

    Da este adevărat, atenție profesori, de la toamnă orele suplimentare nu se vor mai plătii.

    • Coruptul 17.01.2018 la 20:56

      Sa le facă ei atunci

  2. pablo escobar 17.01.2018 la 18:44

    SCOLILE SI SPITALELE SE NARUIESC: BISERICILE SI CATEDRALELE ORTODOXE INFLORESC IAR PREOTII PRIMESC SALARII INFLORITOARE DE LA S T A T : EX PATRIARHUL 22.000 SALAR LUNAR , EPISCOP – 16.000 SALAR LUNAR, PROTOPOP 12.000 SALAR LUNAR , PREOT PAROH PRIMESTE SALAR IN FUNCTIE DE VECHIME SI POATE AJUNGE PANA LA 8000 RON . PLUS CATEVA MII DE INV DE RELIGIE PLATITI DIN BUGET SA INDOCTRINEZE SI SA MANIPULEZE COPII.

  3. pablo escobar 17.01.2018 la 18:45

    ACOLO SUNT BANII DVS. :
    AFACERILE PSD+BOR

  4. elena 17.01.2018 la 18:52

    Are drepatate doamna Daramus , deoarece sunt scoli in care sunt: 2 contabil , 2 secretare , 2 administartori, fochist…unul care bate cuie … etc : si este logic, nu poti tinea o scoala cu costurile aferente in care inavata 5 copii.

    • M I 17.01.2018 la 23:23

      Tu chiar crezi ce scrii? Poti da exemplu de scoala cu cinci copii care are UN contabil, nu doi? Cate scoli au administratori?

  5. elena 17.01.2018 la 18:53

    contabili*

  6. vasile 17.01.2018 la 21:37

    Am cunostiinte intre cadrele didactice si se plang ca raman fara salarii,din cauza platii prin ISJ .Despre invatatoarea daramus,asa-i cand toti prostii fac facultati la 1 Aprilie,ajung sa distruga un sistem.
    SE AUDE PRIN SISTEM CA ARE APAUCATURI DE invatatoare,DACA ESTI ATENT CU EA,TE VEDE ALTFEL.

  7. GEORGE 17.01.2018 la 21:42

    Cred ca-i bine informat,Vasile asa am auzit si eu.Ca paparuda blonda de la inspectorat,ii plac atentiile-bani,animale,bijuterii tot ce se poate,cat mai poate ca cine mai stie cand apuca la ciolan

  8. dolfi 17.01.2018 la 22:41

    Ati votat cu orice alt ceva decat cu creierul – care se presupune c-ar trebui sa-l aveti din belsug – acum plangeti.
    Urmatoarea zicala vi se potriveste: Joci jocuri de c*c*t, castigi premii de c*c*t!
    In prima faza ar trebui sa va luati liderii sindicali de gulere… sa deie socoteala, ca oricum sunt pusi de forma.

  9. Maria 17.01.2018 la 23:01

    Este o paparuda care se inconjoara de alte paparude,acum ca are bugetul la dispozitie are un comportament de dictator.Sa plece acasa cu toate zdremtele de paparuda.

  10. Adina 18.01.2018 la 0:39

    Inadmisibil asa ceva! Bataie de joc la adresa profesorilor care sunt siliti sa plece de pe postul lor pentru ca nu sunt bani in buget! Dar unde sunt banii? De ce nu sunt bani in buget? Eu cred ca asta ar trebui sa se intrebe toata lumea, inclusiv profesorii si directorii scolilor? Ar trebui trasi la raspundere cei responsabili de salarizarea invatamantului! Sau din nou profesorii trebuie sa faca sacrificii, pentru ca vezi Doamne,altfel nu mai au altii de unde fura!De elevi,nici atat nu-i intereseaza! Mai bine sa se ingramadeasca in scolile de la oras, unde sunt peste limita admisa! Sa va fie rusine!!! Hotilor!Pana cand,Doamne?

  11. Constanta Anca 18.01.2018 la 12:18

    Sunt la faza de recurs cu ISJ Alba si cu aceasta inspectoare, dupa ce doi ani consecutiv m-au eliminat, trimitandu-ma pe loc neeligibil, pentru obtinerea gradatiei de merit. Forul, consiliul consultativ al ISJ, absolut subordonat acestei inspectoare, au considerat de cuvinta sa mareasca punctajul celei care se afla in urma mea pe lista, in urma autoevaluarii. S procedeaza la ridicarea punctajelor celor „agreati” si mentinerea la acelasi nivel a celorlalte punctaje, astfel incat sa nu poti sa faci contestatie (asa prevede regulamentul). Am prins sau a fost repartizat in prima instanta un judecator, Dragos Chiriac, personaj f apropiat de PSD, cred,care nu a luat efectiv in considerare formularea din partea avocatului meu, dar… a luat cu „copy paste”, tot ceea ce a spus jurista inspectoratului si binenteles ca au castigat procesul. Mentionez… doar atat… am avut de-a lungul celor 5 ani intrati la evaluare, atat elevi participanti la nationala, cat si pe locul I la faza judeteana. Am fost premiata in 2012,2014 si 2015 si la Gala Performerilor pentru rezultatele deosebite obtinute la OLimpiadele Nationale. Ce ziceti domnule deputat, Florin Roman? Convinsa sunt ca mai exista in judet multi alti profesori in situatia mea, dar care nu au avut curajul sa procedeze la fel.

  12. TRADITIO NOSTRA 18.01.2018 la 15:50

    Sa mearga Genunchele la catedra. Imi cer scuze anticipat pentru greselile pe care le-am facut…
    Doamne, ce tara faina avem! N-as pleca de-aici pt nimic in lume!

  13. TRADITIO NOSTRA 18.01.2018 la 15:54

    Aaa…inca ceva. De Adomnitei (pdl) va aduceti aminte? Cand un copil de clasa a II-a il corecta in legatura cu cate stele sunt pe steagul UE? Si asta a fost un Einstein pe la educatie. Te iubim, Romania. Cand punem parastasul de 100 de ani?

  14. Eu 19.01.2018 la 8:11

    Sa dea PDL că are de unde.A vrut ca oamenii cu studii să plece ,au plecat la initiativa lui Traian Basescu si Boc.Au taiat…..

  15. Iulia 20.01.2018 la 19:07

    Dupa ce ca sunt salarii de mizerie vor sa ramna dascalii si fara astea?Nu-i destul ca se imbraca de la second, isi cumpara din banii lor materiale didactice, sunt umiliti pe orice cale-de la director, la inspectori-si vor calitate?Cu ce, domnilor si doamnelor care aveti „cutitul”?!Rusine sa va fie!!

  16. dorin 20.01.2018 la 19:43

    Problema nu este asa simpla chiar daca in articol este prezentata foarte simplist si populist.Realitatea arata ca sunt scoli unde clasele sunt foarte numeroase: 30 si chiar peste 30 elevi in clasa si sunt scoli unde clasele sunt sub efectiv:10,12,15 elevi.La fel sunt scoli unde numarul angajatilor din compartimentele nedidactic si auxiliar este foarte stufos!!!Or este foarte bine stiut ca scolile primesc bani dupa numarul de elevi scolarizati, nu dupa numarul de angajati(personal didactic,nedidactic,auxiliar),iar cuantumul alocat unui elev din ciclul primar este calculat la o medie de 24 elevi/clasa.Pana acum nu au fost probleme pentru ca diferentele au fost asigurate de consiliile locale.