VIDEO | Două blocuri, construite pentru tinerii specialiști care aleg să se stabilească într-un oraș din Alba. Primar: „Am avut o viziune în gândirea și dezvoltarea viitorului acestui oraș”
Două blocuri, construite pentru tinerii specialiști care aleg să se stabilească într-un oraș din Alba. Primar: „Am avut o viziune în gândirea și dezvoltarea viitorului acestui oraș”
Administrația locală din Zlatna construiește două blocuri, cu un total de 12 apartamente, care urmează să fie oferite în chirie medicilor, profesorilor și altor tineri profesioniști care aleg să se stabilească în localitate. Proiectul este finanțat prin PNRR, investiția fiind de 6.670.000 de lei.
Edilul a explicat pentru ziarulunirea.ro că inițial lucrările au fost întârziate din cauza unei firme din Cluj, care nu a lucrat într-un ritm constant. Contractul a fost reziliat, iar proiectul a fost scos din nou la licitație: „Le-a câștigat o firmă din Alba Iulia, una puternică, și sperăm să finalizăm construcțiile până în luna august a anului viitor”, a precizat Silviu Ponoran.

Noile blocuri vor fi complet independente energetic, fiind dotate cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri solare. Primarul subliniază că aceste locuințe sunt esențiale pentru dezvoltarea orașului: „Terminăm spitalul, investim în școli și avem nevoie de specialiști, dascăli și medici. Aceste blocuri sunt binevenite”.
Investiție esențială pentru dezvoltarea comunității din Zlatna
Edilul a subliniat că investiția este „strict necesară” pentru Zlatna, un oraș care, în ultimii ani, a început să se dezvolte într-un ritm tot mai vizibil. Silviu Ponoran recunoaște că în trecut mai multe locuințe erau goale, însă în ultima perioadă se cumpără din ce în ce mai multe apartamente și case în oraș.
„Astăzi avem aproape toate apartamentele ocupate în Zlatna. A fost o perioadă în care erau multe locuințe goale, dar acum se cumpără case, orașul are o evoluție înspre bine”, a declarat primarul.
Locuințele destinate specialiștilor vor putea fi ocupate în regim de închiriere, cel puțin în prima fază: „Așa au fost și locuințele ANL la început, cu chirie, și ulterior s-a permis cumpărarea lor”, a precizat primarul. Mai mult decât atât, spitalul urmează să fie redeschis în câteva luni, ceea ce face și mai necesară prezența cadrelor medicale în oraș.
Pe lângă proiectul actual, administrația locală dorește să dezvolte un cartier nou, mai ales dacă activitatea la fabrica de cupru va fi reluată, cu 4–5 blocuri de până la 10 etaje, într-o zonă care dispune de toate utilitățile necesare: „Am avut o viziune în gândirea și dezvoltarea viitorului acestui oraș”, a concluzionat primarul din Zlatna.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
