VIDEO: Deplasările ”prea dese” ale primarului Mircea Hava – motiv de dispută în ședința de Consiliul Local
Acuze și ”săgeți otrăvite” în ședința CL Alba Iulia pe tema deplasărilor primarului Mircea Hava în străinătate. Disputa a pornit de la Proiectul de Hotărâre prin care se cerea aprobarea consilierilor pentru deplasarea unei delegații conduse de primarul Mircea Hava în orașul Sliven din Bulgaria, pentru a participa la ”Întrunirea orașelor înfrățite”.
Vizita, programată pentru 24-27 octombrie, la invitația primarului din Sliven și considerată o oportunitate de amplificare a relațiilor între cele două orașe și de identificare a unor noi modalități de colaborare a iscat comentarii dure din partea consilierului liberal Rareș Buglea, care se pare că stă permanent ”cu tunurile” îndreptate spre primarul municipiului și nu scapă niciun prilej să-l critice:
Mai ”împăciuitor”, consilierul PP-DD a explicat că în opinia sa, cu condiția ca ulterior să fie prezentate deconturile pentru banii cheltuiți, astfel de vizite sunt benefice pentru dezvoltarea orașului, în contradicție cu Buglea care crede că ar trebui să nu se mai desfășoare deloc, mai ales pe timp de criză:
În replică, Mircea Hava a explicat de ce era necesară o astfel de deplasare, precizând că este o regulă impusă de lege ca delegația să fie condusă de primar și că sdeconturile pentru toate deplasările pot fi studiate oricând. Acesta a mai subliniat că ”nu dorește să-i răspundă” consilierului Buglea însă, în finalul declarației ”i-a scăpat”, totuși, și o remarcă despre acesta:
În final după multe minute presărate cu vociferări dar și cu glume și ironii aruncate între consilierii locali, în care s-a propus inclusiv varianta ca delegațiile să fie alcătuite din aleșii locali desemnați în ordine alfabetică și întotdeauna în mod echitabil (câte unul din fiecare partid), proiectul de hotărâre a fost aprobat, fără nicio nominalizare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
