VIDEO| DACUL BUCĂTAR, albaiulianul „deliciu” de la târgul cu specific pescăresc desfășurat în Cetatea Alba Carolina
VIDEO| DACUL BUCĂTAR, albaiulianul „deliciu” de la târgul cu specific pescăresc desfășurat în Cetatea Alba Carolina
Sâmbătă începând cu orele 11:00, acvacultori și bucătari pasionați în ale peștelui au oferit curioșilor și oaspeților prezenți la „Târgu` lu` pește”, desfășurat în Cetatea Alba Carolina, felurite preparate din pește, organizatorii garantând că orice persoană își va găsi un preparat delicios pe măsura așteptărilor. Așadar, desfățul culinar a fost unul de neratat, iar promisiunea respectată fără nici o urmă de îndoială și excepție.
Pe lângă bine-cunoscutele ciorbe de pește, pește prăjit sau saramuri de pește, participanții au avut ocazia să deguste diverse tocane de păstrăv , crap și somn, sarmale, mici și cârnați, frigărui, chifele și piadine, păstrav în zamă de roșii, fluștuc de păstrăv curcubeu, păstrăv prăvălit și proțăpit și multe alte delicatese, iar în cele din urmă, pentru că părerea participanților a contat, aceștia au avut ocazia să voteze cel mai bun preparat de la ”Târgu′ lu′ pește”.
„Târgu’ lu’ pește” a adus în Cetatea Alba Carolina maeștrii bucătari care au oferit specialități inedite din pește autohton gătite la fața locului, printre aceștia s-a numărat și DACUL BUCĂTAR cu al său „hexagon dacic”, făurit chiar de harnicul albaiulian.
„Hexagonul dacic” utilizat de acesta reprezintă o încercare curajoasă și inedită de a duce bucătăria la un alt nivel, iar construcția hexagonală este departe de a fi doar o chestiune de design sau marketing: „roca vulcanică, în special granitul, are calitatea de a păstra valorile nutritive ale cărnii, cât și a legumelor, piatra nu face schimb de elemente precum fierul și dacă este încălzită cu foc viu, de lemne, cu atât mai bine”, punctează bucătarul albaiulian ce dorește ca pe viitor să fie provocat să participe la cât mai multe evenimente, chiar și private.
Ideea originală a „hexagonului dacic” propusă de bucătarul dac reprezintă o incursiune pe un drum al transformării gătitului pe granit negru într-o formă mai evoluată decât cea a uzului caznic și se dorește ca într-un final această construcție destinată gătitului să fie utilizată ca o masă pentru cei ce doresc să-și delecteze papilele gustative cu diverse preparate.
Harnicul albaiulian este un personaj cunoscut la nivel local și nu doar drept o persoană cu valori morale și sociale extrem de bine definite și întipărite, un român iubitor de țară, familie și tradiții ce nu ezită niciodată să își ajute semenii, indiferent de situație. Dacul bucătar, cu duba, poate fi considerat un exemplu demn de urmat pentru tinerele generații fiind o persoană pentru care munca este o mândrie, iar poate mai apoi o necesitate.
Atunci când nu „meșterește” preparate culinare acesta se ocupă cu amenajarea grădinilor și spațiilor verzi, ajută la transportul de mobilă ori alte obiecte cu duba sa și este primul ce răspunde la orice provocare, oricât de grea, pășind mereu cu optimism și zâmbetul pe buze, arătând că bogația adevărată nu este cea financiară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bradul de Crăciun: Povești, tradiții și legende. Primul brad de Crăciun împodobit de români
Bradul de Crăciun: Povești, tradiții și legende. Primul brad de Crăciun împodobit de români Una dintre cele mai frumoase tradiții de Crăciun este cea a familiei reunite în jurul bradului împodobit. Obiceiul bradului așa cum îl știm astăzi este originar din Germania Renașterii, spațiu de unde provin multe dintre obiceiurile actuale de Crăciun. Primul brad […]
LIVE VIDEO | Ziua Victimelor Comunismului în Romania și Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată la Alba Iulia: Ceremonie religioasă și depuneri de coroane. Moment special la Sala Unirii
Ziua Victimelor Comunismului în Romania și Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată la Alba Iulia: Ceremonie religioasă și depuneri de coroane. Moment special la Sala Unirii Duminică, 21 decembrie 2025, la Alba Iulia, începând cu ora 12.00, are loc un ceremonial dedicat Zilei Victimelor Comunismului în Romania și Zilei Victoriei Revoluției Române și […]
VIDEO | Patru bărbați din Alba și Mureș, REȚINUȚI de polițiști pentru ÎNȘELĂCIUNE și FURT: Au luat peste 9.000 de lei de la doi vârstnici din Poiana Galdei și Ivăniș
Patru bărbați din Alba și Mureș, REȚINUȚI de polițiști pentru ÎNȘELĂCIUNE și FURT: Au luat peste 9.000 de lei de la doi vârstnici din Poiana Galdei și Ivăniș Patru bărbați din Alba și Mureș au fost reținuți de polițiști pentru înșelăciune și furt. Au luat peste 9.000 de lei de la doi vârstnici din Poiana […]

