Video: CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară | „Alb-negrii”, în sfârșit o prestație mai aproape de pretenții
CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară | „Alb-negrii”, în sfârșit o prestație mai aproape de pretenții
CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară, cel mai concludent succes stagional al pretendentei la Liga 2
Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, CIL Blaj și CSU Alba Iulia și-au aflat programul turului! Rundă intermediară, în 23 septembrie, în Seria 7

Uniriștii au început perfect și s-au desprins rapid, prin reușitele semnate de Niakate (14, șut în diagonală, din careu, deviat) și Donca (18, penalty, pentru henț, la șutul lui Chiorean), ambii la primele goluri pentru „alb-negri”. Veniți după o serie dezamăgitoare, cu numai două puncte acumulate în 3 jocuri, elevii lui Pustai și-au vărsat frustrarea pe Timișul Șag, care a suferit pe „Cetate” prima înfrângere stagională.
„O victorie clară și sunt bucuros că am depășit acele momente grele. Punctele sunt la noi și pentru că am marcat repede și am reușit să trecem peste presiunea existentă la o echipă care se bate la Liga 2. La Cugir a fost o creștere, dar și un moment psihologic, ratarea penalty-ului. Dar nici așa nu aveai voie să iei gol în prelungiri, din fază fixă, din lovitură liberă, mult prea ușor. La Blaj a fost un autogol, sunt puncte pe care o să le regretăm mai târziu, Startul de campionat a fost acesta, unul mai slab și încet, încet ne revenim. Parcă de la etapă la etapă se vede ceva”, a punctat Cristian Pustai
Jocul a intrat într-o notă monotonă, până la ocazia lui R. Popa (54), scăpat singur, în rest fiind o dominare clară a gazdelor (foarfecă Ayeni, 59 și o ratare mare Anton, 76). Prejmerean (78, și el la prima reușită pentru CSM Unirea, pe raport a fost trecut autogol) a majorat avantajul la un scor de neprezentare, la centrarea lui Covaci, mai urmând și bara lui Tonini (86). Urmează un nou meci intern sâmbătă, cu Nera Bogodinți.
CSM Unirea: Cutean – Covaci, Niakate, Ghazoini, Giurgiu/cpt. – Chiorean (78, Tonini), Chindriș (82, Cordeiro) – Vaida, Donca (46, Prejmerean), Dumitru (46, Anton) – Ayeni (78, Manea); rezerve Fufezan, Datcu, Indrei, Salka. Antrenor Cristian Pustai.
Timișul: Antonescu – Fotoniu, Munteanu, Stupu, Sturzu (74, Olaru) – Făgărășanu/cpt. – Roșu (87, Pațachia), Boariu, Olariu (60, Balaci), R. Popa – Ivanovici (74, Sima); rezerve Novac, Ștefan. Antrenor Iulian Muntean.
FOTO: Peter SZILAGYI
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia, în prima etapă a returului Ligii 3, Seria 7 Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia, sâmbătă, ora 14.00 Liderul CSM Unirea Alba Iulia, cu 7 victorii consecutive are a doua deplasare la rând, contra arădenilor, care întâlnesc al doilea joc succesiv o echipă din Alba, după 0-0 […]
Live Video | CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, derby „de Alba” în prima etapă a returului Ligii 3
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, derby „de Alba” în prima etapă a returului Ligii 3, Seria 7, la ora 14.00 CIL Blaj (locul 5, 19 puncte) – Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte), sâmbătă, 7 noiembrie, ora 14.00, „Târnavele” Tiur (în tur, 2-0). Confruntare extrem de interesantă între conjudețene cu stări diametral opuse. Gazdele, cu […]
Video | SuperLiga Alba, etapa a 11-a: CS Ocna Mureș – Inter Unirea 1-0, în derby-ul orgoliilor. ȘF Valea Frumoasei a învins la Aiud
Video | SuperLiga Alba, etapa a 11-a: CS Ocna Mureș – Inter Unirea 1-0, în derby-ul orgoliilor. ȘF Valea Frumoasei a învins la Aiud CS Ocna Mureș – Inter Unirea și CSM Aiud – Școala de Fotbal Valea Frunoasei au fost primele meciuri disputate, sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în etapa a 11-a din SuperLiga Alba. […]
