Sport

VIDEO: CSM Unirea Alba Iulia, modificări masive în lot! Nouă plecări, între care „stranierii” Agbomoniyi, Madangi și Bordonado

Dan HENEGAR

Publicat

în

Obiectivul fixat pentru stagiunea viitoare de CSM Unirea Alba Iulia, respectiv promovarea în Liga 2 în 2024, an când clubul împlinește un veac, aduce după sine motificări masive în efectiv, asta pe lângă instalarea unui nou antrenor principal.

Dacă în privința băncii tehnice sunt negocieri avansate cu Marius “Papi” Popescu (53 ani, Viitorul Cluj), este cert că în privința lotului vor fi în această pauză minumum 9 plecări.

În același timp, strategia de achiziții se dorește una impozantă, cu înregimentarea unor jucători cu experiență în eșaloanele superioare.

Trebuie să aducem jucători cu experiență, care au mai dus bătălii pentru promova, fotbaliști care au evoluat în Liga 2. Cu aceste achiziții, alături de tinerii din lot, ne propunem să facem o echipă competitivă. Vor fi modificări substanțiale în efectiv, în ideea de a ataca promovarea, însă așpetăm părerea noului antrenor, alături de care vom gândi strategia de transferuri”, a precizat Radu Mircea Urcan, directorul CSM Unirea Alba Iulia.

Anunțul oficial al despărțirilor încă nu s-a făcut, însă sunt sigure despărțirile de respectivii fotbaliști, unii aflați la final de contract, cărora nu li s-au oferit noi înțelegeri.

Este vorba despre portarul Iovicin (un singur meci în 2023, vrea să ajungă în Liga 2), fundașul Banienschi (a plecat deja), atacantul Lupea, mijlocașii F. Morar și V. Domșa (aparține de FC Argeș), alături de 3 “stranieri”. Veniți în iarnă “spaniolii” Bordonado (mijlocaș) și Madangi (atacant) nu au impresionat, nu au reușit să înscrie, considerându-se încheiate colaborările. in cazul lui Harangozo,  încă nu sunt clare lucrurile, așteptându-se noi negocieri și verdictul viitorului antrenor principal.

*Agbomoniyi trece la CSU Alba Iulia

Atacantul nigerian Oluwaseun Agbomoniyi (22 de ani) nu va mai continua în “alb-negru”, vehiculându-se ideea că a parafat deja o înțelegere cu concitadina CSU Alba Iulia.

Citește și: “Antrenorul Marius «Papi» Popescu este prima opțiune. Sunt șanse să vină!”: Radu Urcan, directorul CSM Unirea Alba Iulia

Vârful a venit acum un an și jumătate, a avut evoluții apreciate, în sezonul trecut al fost al doilea marcator, cu 7 reușite (după golgheterul Fetița, cu 14 goluri), însă s-au luat în calcul și alte aspecte (atitudine, implicare, viața din afara gazonului), inclusiv situația sa în România (nefiind jucător comunitar există complicații legate de permisul de muncă).

Vor continua, cu siguranță, printre alții, Raț, Bârdea, E. Codrea, Mâlnă, Roșu, Fetița, Indrei, P. Codrea sau Dehelean, ca să pomenim doar câteva nume, alături de tineri precum Sebaș, Oneț sau Borza. Încă mai sunt tratative cu I. Grozav, Benkirat, C. Cristea și Circov, cărăra li s-au propus renegocieri contractuale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu Rapid

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu Rapid Volei Alba Blaj a acces fără emoții în semifinalele Diviziei A1, câștigând și al doilea meci, scor 3-0 (25-7, 25-18, 25-15), în „Alba Blaj” Arena, în fața la 600 de spectatori. Citește și: Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă”, al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini

Dan HENEGAR

Publicat

în

 CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă” a realizat al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini CIL Blaj a învins Timișul Șag, scor 2-1 (2-1), formația pregătită de Daniel Tătar reușind a cincea victorie consecutivă în fața fanilor. Citește și: CIL Blaj – Unirea DMO 2-0 (1-0), în Liga 3 […]

Citește mai mult

Sport

CSU Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică! CS Universitar Alba Iulia a cucerit 3 puncte importante, la ultima reprezentație în sezonul regular, 1-0 (0-0), pe „Pielarul”, câștigând cu un gol înscris în inferioritate numerică Citește și: CSU Alba Iulia – Progresul […]

Citește mai mult