Rămâi conectat

Sport

“Antrenorul Marius «Papi» Popescu este prima opțiune. Sunt șanse să vină!”: Radu Urcan, directorul CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și-a propus ca în 2024, an în care se celebrează un secol de la înființarea formației din Cetatea Marii Uniri, să promoveze în Liga 2, iar prima opțiune pentru banca tehnică este antrenorul Marius “Papi” Popescu, actualmente la Viitorul Cluj.

Așteptăm răspuns de la Marius Popescu. Am discutat în câteva rânduri, urmează să ne mai întâlnim. El ar vrea să vină, noi îl dorim, dar mai are contract cu Viitorul Cluj până în decembrie. Trebuie să-și rezolve situația contractuală. Ne cunoaștem de foarte mult timp, sunt șanse să vină și sper să accepte. Este principala noastră opțiune în acest moment și până nu se clarifică situația sa nu abordăm alte piste. Ne dorim un răspuns cât mai repede posibil pentru a face împreună strategia, să vedem campania de transferuri, cine rămâne, ce achiziții facem”, a comentat Radu Mircea Urcan, directorul CSM Unirea Alba Iulia.

CSM Unirea Alba Iulia a încheiat sezonul pe locul al 3-lea în Seria 9 a Ligii 3, cea mai bună clasare din ultimii 7 ani, de când “alb-negrii” au ajuns în eșalonul terț, la cerere.

Citește și: VIDEO: CSM Unirea Alba Iulia, modificări masive în lot! Nouă plecări, între care „stranierii” Agbomoniyi, Madangi și Bordonado

Planurile de viitor includ atacarea promovării, trecerea la alt nivel, iar acest lucru implică faptul că Marcel Rusu nu va ma fi antrenor principal.

Marius “Papi” Popescu (53 de ani) este originar din județul Alba, localitatea Totoi (comuna Sântimbru) și a început fotbalul la CSȘ Alba Iulia, plecând ulterior la “U” Cluj, de care și-a legat cariera de jucător și antrenor. Activează din 2018 la Viitorul Cluj, club preocupat de creșterea jucătorilor.

Mă interesează orice echipă care-și propune să facă performanță, iar Unirea Alba Iulia vrea să se bată la promovare în campionatul viitor. Normal că mi-aș dori să trec la un alt nivel, de la un club formator de jucători, la un altul care își propune un obiectiv superior, a mai adăugat Marius Popescu.

 

Aflat sub contract cu Viitorul Cluj până la finele acestui an, Marius Popescu are o clauză contractuală, suma de 30.000 de euro în cazul în care va pleca (sau va fi demis pe perioada înțelegerii). “Papi” Popescu urmează să poarte discuția cu Răzvan Zăvăleanu, cel care conduce și finanțează clubul de pe Someș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – SCM Rm. Vâlcea, baraj pentru accederea în Liga 2 | Antrenorul Alexandru Pelici, specialist al promovărilor! După 13 ani, „alb-negrii” bat la porțile eșalonului secund! 

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – SCM Rm. Vâlcea, baraj pentru accederea în Liga 2 | Antrenorul Alexandru Pelici, specialist al promovărilor! După 13 ani, „alb-negrii” bat la porțile eșalonului secund! După 13 ani, „alb-negrii” bat la porțile eșalonului secund, CSM Unirea Alba Iulia urmând să întâlnească SCM Rm. Vâlcea într-o dublă de baraj pentru promovarea […]

Citește mai mult

Sport

Premieră onorantă pentru Liga 4 Alba! Daniel Catana (Viitorul Sântimbru), convocat la reprezentativa Moldovei Under 20

Dan HENEGAR

Publicat

în

Premieră onorantă pentru Liga 4 Alba! Daniel Catana (Viitorul Sântimbru), convocat la reprezentativa Moldovei Under 20 Premieră onorantă pentru Viitorul Sântimbru, care se mândrește cu Daniel Catana, primul jucător din istoria clubului convocat la echipa națională a Republicii Moldovei Under 20. Este o premieră extraordinară pentru fotbalul amator din Alba, în condițiile în care fotbalistul […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Școala de Dans Chirilă Alba Iulia, la înălțime, cu rezultate excelente la „Transilvania Dance Open”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Școala de Dans Chirilă Alba Iulia, la înălțime, cu rezultate excelente la „Transilvania Dance Open” Școala de Dans Chirilă a obținut rezultate excelente la „Transilvania Dance Open”, una dintre cele mai importante competiții de profil din țară. Clubul din Cetatea Marii Uniri au obținut 11 locuri întâi, două locuri 2, un loc 3, o mențiune […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea