VIDEO | Aventuri Culinare la Ighiu în 2025! Preparate gătite la foc deschis de 10 echipe din țară și străinătate. Ce specialități puteți descoperi
VIDEO | Aventuri Culinare la Ighiu în 2025! Preparate gătite la foc deschis de 10 echipe din țară și străinătate
A 8-a ediție a concursului Aventuri Culinare are loc, în acest an, la Ighiu. Zece echipe din România, dar și din țări învecinate, participă cu diferite preparate gustoase.
Concursul Aventuri Culinare se află la cea de-a 4-a ediție la Ighiu, iar în acest an doritorii se pot bucura de diferite preparate culinare la foc deschis. Printre echipele participante se numără și două din Budapesta și Szolnok.
Ziarul Unirea a avut ocazia să povestească cu unul dintre organizatorii concursului Aventuri Culinare, Duru Ștefan:
,,Am organizat acest concurs pentru că el este despre promovarea tradițiilor locale și complementar colegii noștri și prietenii din țările vecine vin cu o tradiție culinară internațională. Astăzi ne bucurăm de prezența a două echipe din Budapesta și Solnoc, care pregătesc preparate tradiționale ungurești. Avem echipe din București, Râmnicu Vâlcea sau echipe locale”, a povestit acesta.
Sub egida focului deschis
Fiecare produs preparat la a 8-a ediție a concursului Aventuri Culinare este făcut la foc deschis. Astfel, fiecare echipă a venit cu diferite produse culinare gustoase și de calitate, de care se poate bucura oricine. Printre delicatesele care se pot gusta la Ighiu se numără:
,,Tochitură, gulaș, carne de struț, sarmalele și o unicitate, să spunem, pentru că este prima dată, avem un grup de copii de la București care s-au înscris în concurs cu clătite.
După cum văd până acum, pentru că ei au reușit să fie preparatul mai repede, gata, ei sunt cei care au livrat cele mai multe preparate, celor care sunt prezenți, pentru că clătita ajunge mai repede decât gulașul pe masă”, a spus Duru Ștefan.
Intrare liberă și mâncare pe gratis
De jurizarea concursului se ocupă trei oameni care cunosc tainele bucătării și care lucrează în restaurante. Imparțialitatea nu este o problemă, deoarece, după cum recunoaște și Duru Ștefan, nu au existat vreodată plângeri cu privire la acest aspect.
Toți participanții de la concursul Aventuri Culinare se pot bucura de intrare liberă. Mai mult decât atât, vor primi gratis, în limita stocului disponibil, mâncarea preparată de cele 10 echipe pe gratis.
,,Întotdeauna a fost gratis și eu cred că dacă el nu o să mai fie gratis, eu nu o să-l mai organizez”, a încheiat Duru Ștefan, președintele Grup IPA VIP
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]
