VIDEO | Articole pirotehnice, risc major pentru animale. Avertismentul și recomandările IPJ Alba
Articole pirotehnice, risc major pentru animale. Avertismentul și recomandările IPJ Alba
Polițiștii din Alba avertizează asupra pericolelor grave la care sunt expuse animalele de companie atunci când în apropierea lor sunt folosite articole pirotehnice, zgomotele puternice putând provoca reacții imprevizibile și chiar probleme de sănătate.
Reprezentanții Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității subliniază că animalele pot suferi de dezorientare, panică sau tulburări cardiace din cauza artificiilor și petardelor, motiv pentru care cetățenii sunt îndemnați să le țină în spații sigure și să le identifice prin microcipare.
Citește și: FOTO | Peste 300 de elevi din Sebeș, instruiți să dezvolte un comportament preventiv în trafic. Activități informativ-educative organizate de IPJ Alba
Potrivit IPJ Alba, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba atrag atenția asupra riscurilor la care sunt expuse animalele atunci când, în preajma lor, se folosesc articole pirotehnice.
Zgomotele puternice le pot provoca animalelor, mai ales câinilor și pisicilor, reacții imprevizibile: dezorientare, probleme cardiace, anxietate, panică.

Polițiștii le recomandă cetățenilor să aibă grijă de animalele de companie și să le țină într-un spațiu sigur, pentru a se asigura că zgomotele nu mai sunt atât de intense, iar panica nu s-ar putea declanșa. Mai mult, este recomandată identificarea animalului prin microcipare. Dacă animalul se rătăcește, cresc șansele de a fi găsit mai repede.
Siguranța necuvântătoarelor nu cade doar în sarcina celor care le dețin, ci și în sarcina comunității. Vecinii trebuie să fie responsabili și să NU utilizeze articole pirotehnice.
Reamintim faptul că, din acest an, pot fi folosite doar articolele pirotehnice care nu pot răni pe nimeni. Articolele pirotehnice din categoriile P1 și T1, respectiv petardele, pocnitorile și cele de scenă, sunt interzise publicului larg. Artificiile de brad, bețișoarele bengale, pocnitorile mici pentru petreceri sau granulele scânteietoare pot fi achiziționate de publicul larg.
Nerespectarea cadrului legislativ pune în pericol oameni, animale și bunuri materiale. Siguranța tuturor presupune empatie, respect și un comportament responsabil. Animalele au nevoie să fie protejate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta
Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta În perioada 23–27 martie 2026, studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia participă, la Budapesta, la un Blended Intensive Programme organizat […]
FOTO | Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026
Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026 O nouă performanță remarcabilă a Dariei Costea, tânără interpretă de folclor din Sâncel, județul Alba. Ea a obținut premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026. „Mă întorc acasă cu amintiri prețioase de la Piatra Neamț! Aduc […]
FOTO | Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș
Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș Liceul Teoretic Teiuș se remarcă prin rezultate deosebite la olimpiadele școlare, având trei calificări la etapele naționale. Situația elevilor calificați este următoarea: *Olimpiada Națională de Geografie (clasa a VIII-a) Moldovan Rareș Alexandru Coordonatori: prof. Jude Sanda și prof. Petri Maria *Olimpiada Națională […]
