Ştirea zilei

VIDEO| „A fost destul de ușor, subiectele nu au fost cine știe ce”: Primele declarații ale elevilor din Alba care au dat Evaluarea Națională 2022 la Limba Română

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

„A fost destul de ușor, subiectele nu au fost cine știe ce”: Primele declarații ale elevilor din Alba care au dat Evaluarea Națională 2022 la Limba Română

Evaluarea Națională 2022 a debutat astăzi, 14 iunie, cu proba la Limba Română, pentru miile de elevi din Alba și din țară.

Petrecerea Divorțaților

Primii absolvenți de clasa a VIII-a au părăsit sălile de examen cu o jumătate de oră înainte de finalul probei, iar câțiva dintre aceștia s-au declarat optimiști cu privire la subiectele primite.

„În primul text a fost „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, iar în al doilea, „Frânturi din viața lui Delavrancea”, de Cella Delavrancea, iar la subiectul al doilea, să facem o compunere, dintr-o vacanță, în care să integrăm o replică descriptivă, iar una de minim patru replici dialogate”, a declarat elevul, pentru ziarulunirea.ro.

Elevul a mai explicat că s-a descurcat mai bine și mai repede față de simulări, iar subiectul i s-a părut ușor.

CITEȘTE ȘI: SUBIECTELE la Evaluarea Națională 2022, la Limba Română

Un alt elev proaspăt ieșit de la Evaluarea Națională a declarat că „a fost destul de ușor, subiectele nu au fost cine știe ce, subiectul I s-a bazat pe răspunsuri corecte, mai ales punctul A, punctul B s-a bazat mai mult pe partea de gramatică, iar subiectul II a fost text narativ care se baza pe minim patru linii de dialog și să spui ce ai făcut într-o vacanță”.

Pentru proba de Limbă română de la Evaluare Națională 2022, elevii de clasa a VIII-a au avut la dispoziție teste de antrenament. De asemenea, ei s-au familiarizat cu proba în timpul simulării.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”, în disputa cu Petrolul Ploiești, din Superligă! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro! Andrei Cordea (27 de ani) a refuzat să joace în Petrolul – CFR Cluj!  Fotbalistul din Alba este cel mai prolific […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare” Sportiva Mihaela Mih-Dehelean, din Alba Iulia, a obținut un rezultat de excepție la Campionatul Mondial de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Primul oraș din Alba cu parc fotovoltaic își modernizează investiția, cu baterii de stocare de 1,72 MWh. Primar: „Vor putea asigura iluminatul public pe timpul nopții”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primul oraș din Alba cu parc fotovoltaic își modernizează investiția, cu baterii de stocare de 1,72 MWh. Primar: „Vor putea asigura iluminatul public pe timpul nopții” Ocna Mureș a fost primul oraș din județul Alba și unul dintre primele din România care a realizat un parc fotovoltaic. Administrația locală urmează să modernizeze centrala fotovoltaică printr-un […]

Citește mai mult