Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Editorial

Victoria USL

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

  Euforie, acest cuvânt descrie starea care i-a cuprins ieri după votarea moţiunii de cenzură pe parlamentarii USL, pe toţi membrii şi simpatizanţii lor. Îngrijorare aproape resemnată şi căutarea febrilă a unei soluţii care să satisfacă interesele pe termen scurt şi mediu, aşa poate fi caracterizată starea PDL, UDMR şi UNPR. Moţiunea de cenzură, a şaptea pe care Opoziţia o depune pentru demiterea unui guvern al Coaliţiei formate din PDL, UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale altele decât UDMR a trecut cu votul a 235 de parlamentari. S-au înregistrat nouă voturi „împotrivă” şi patru au fost anulate aşa că este destul de greu să ştim acum, la cald, care dintre parlamentarii Puterii aflaţi totuşi în sală a votat „pentru” şi care „împotrivă”. Presupuneri vom face mult timp, începând de la colica acuzată de doamna senator Plăcintă surprinsă de televiziuni plângând în plenul Parlamentului şi până la comportamentul ştiut mlădios al parlamentarilor minorităţilor.
Aritmetica politică este foarte complicată. Imediat după anunţarea rezultatului votului au apărut presupunerile despre ce va face preşedintele, pe cine va desemna, pe cine ar fi bine să desemneze ca premier, ce vor face liderii USL, ce se va întâmpla în PDL… La scrierea acestor rânduri consultările de la Controceni dintre preşedintele Traian Băsescu şi partidele politice erau în toi, aşa că nu pot şti care dintre soluţii a fost aleasă de preşedinte pentru desemnarea premierului: respectarea în literă (nu neapărat şi-n spirit) a Constituţiei şi desemnarea unui premier din partea PDL sau acceptarea dorinţei des clamate de toţi copreşedinţii USL şi anume desemnarea lui Victor Ponta. Eu cred că şanse mai mari are varianta a doua. Pentru fiecare dintre variante sunt argumente „pro” şi argumente „contra”, cert este că tocmai acum când analize de macroeconomie serioase au arătat că economia României începe să-şi revină încet, intrăm într-un interregn deloc benefic. Până la instalarea unui nou guvern, în instituţiile direct pendinte nu se mai iau decât decizii administrative minimale. Toţi funcţionarii publici direct dependenţi de guvernul demis, de la directori la prefecţi şi consilierii lor stau acum şi se întreabă ce-o să se întâmple cu ei şi numai de treburile ţării nu prea le arde. Cum va afecta această lipsă de decizie politică majoră mersul economiei? Nu ştim. Depinde cât va dura acest interregn. Oricum urmare a victoriei USL la circa o oră de la anunţarea rezultatului votului 1 euro a ajuns să fie cotat la 4,40 lei ceea ce a impus o intervenţie serioasă a BNR care a reuşit să mai calmeze lucrurile. Tot ieri, misiunea FMI aflată la Bucureşti pentru o nouă evaluare a acordului cu România, evident că şi-a făcut bagajele pentru a reveni la discuţii cu noul guvern. Va fi probabil un guvern USL, asta dacă preşedintele ascultă măcar acum de dorinţa PDL şi-l desemnează pe Victor Ponta căruia, de fapt, îi mai oferise postul şi înainte de a-l nominaliza pe Mihai Răzvan Ungureanu. Dar asta ar contraveni învăţăturilor politice ale lui Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD care s-a pronunţat ferm împotriva ideii ca Victor Ponta să devină acum premier. Are Ion Iliescu argumentele lui deloc de neglijat, dar experienţa lui de om hârşit într-ale politicii pare să nu găsească ecou la „lupii tineri” din USL. Sau poate că (dacă tot ne aflăm pe tărâmul supoziţiilor) nu are ecou doar la unul dintre ei, chiar la cel nominalizat, mult prea dornic să acceadă la putere. Spun asta pentru că cele şase luni în care Victor Ponta şi guvernul său vor trebui să mărească salariile şi pensiile şi să guverneze ţara îşi vor spune cuvântul erodându-l electoral în timp ce, rămas încă în afara jocului, Crin Antonescu îşi va păstra sau chiar majora atractivitatea.

Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea