Victor Ponta, noul premier desemnat. Vezi care sunt numele vehiculate pentru noul cabinet!
Victor Ponta, liderul PSD şi copreşedinte al USL este noul premier desemnat, după ce vineri Guvernul Ungureanu a căzut în urma votului din Parlament al moţiunii de cenzură depusă de opoziţie.
Preşedintele Traian Băsescu i-a încredinţat lui Ponta sarcina de a forma viitorul Cabinet şi a precizat faptul că în cadrul consultărilor avute cu partidele politice numele preşedintelui PSD a fost singurul nume pronunţat.
Potrivit Mediafax, cele mai vehiculate nume pentru formrea noului Guvern sunt foşti miniştrii ca Ilie Sârbu, Mariana Câmpeanu, Ioan Rus, Andrei Marga şi persoane care ar accede pentru prima dată la asemenea funcţii, precum Daniel Constantin , Liviu Voinea, Titus Corlăţean, Relu Fenechiu, Corneliu Dobriţoiu, Mircea Diaconu, sau Varujan Pambuccian.
Vicator Ponta a fost procuror, secretar de stat, ministru, parlamentar, iar din 2010 este preşedinte al PSD. S-a născut la 20 septembrie 1972, în Bucureşti, are doi copii şi se află la a doua căsătorie. Este căsătorit cu eurodeputatul PSD Daciana Sârbu, fiica social-democratului Ilie Sârbu, vicepreşedinte al PSD şi ministru al Agriculturii în Guvernele Năstase şi Boc.
Din 1995 până în 1998, Ponta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, iar din 1998 până în 2001 procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică.
Din octombrie 2002 Ponta a fost lector universitar la catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane, iar din martie 2007 – conferenţiar universitar la aceeaşi universitate.
A ocupat funcţia de secretar de stat, şeful Corpului de Control al Guvernului, în perioada 2001-2004, în timpul Guvernului Năstase. Din anul 2004 este deputat PSD de Gorj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]
Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”
Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]
Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul
Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]
