Actualitate

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru DRAP: Unele familii tinere ar putea avea acces la ”Prima Casă” fără să plătească avans

Ioana Oprean

Publicat

în

primacasaProgramul „Prima Casă” va continua și se încearcă optimizarea lui, în sensul că, în anumite condiții, unele familii tinere ar putea avea acces la acesta fără să plătească un avans, a anunțat joi, 10 noiembrie, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (DRAP).

„În ceea ce privește programul ‘Prima Casă’, el va continua. Sperăm, după negocierile pe care le-am avut anul acesta cu Ministerul de Finanțe, să avem un buget începând de anul viitor de câteva ori mai mare, pentru că este cu adevărat un program de succes din ultimii ani și a reușit să performeze foarte bine din toți indicatorii. (…) Vom încerca să optimizăm acest proiect. (…) Poate este necesar să ne gândim un pic la condiții, să facem niște condiții de acordare a avansului, de exemplu, care să fie în corelație cu veniturile pe care le au familiile tinere. Pentru multe familii tinere, (…) 15% din valoarea unei locuințe este poate prea mult, este și greu de obținut un credit. Așa încât ne gândim la facilitarea acestor credite legate de ‘Prima Casă'”, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, citat de Agerpres, la dezbaterea publică a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei Naționale a Locuirii, care are loc joi la MDRAP.

Potrivit lui Dîncu, ar trebui ca aceste avansuri să scadă și să fie în corelație cu veniturile tinerilor, care nu sunt foarte mari.

„Și, eventual, inclusiv duratele să fie extinse, pentru ca să fie un acces mai ușor la locuințe sociale. (…) ‘Prima Casă’ este o formă, până la urmă, de a sponsoriza o locuință pentru tineri, deci are o dimensiune socială”, a spus Vasile Dîncu.

Întrebat dacă acest avans la „Prima Casă”, care este de 5%, ar trebui să scadă la 0%, el a răspuns că acest lucru va fi decis în funcție de analizele ce vor fi făcute.

„Chiar și 5% pentru unele familii, care nu pot obține un credit, este (o valoare — n.r.) foarte mare. În funcție de situație, ar putea ca unele familii tinere, care nu pot să dea un avans, să poată să aibă acces și fără un avans, dacă o analiză financiară a veniturilor arată acest lucru”, a explicat vicepremierul.

El a precizat că o anchetă socială poate să stabilească exact ce înseamnă venituri mici. „Intenția noastră este ca ceea ce sunt venituri mici (…) să fie luate în considerare ca și criteriu”, a arătat Dîncu.

Totodată, Vasile Dîncu a spus că Strategia Națională a Locuirii se află în dezbatere publică, urmând ca ulterior să se decidă schimbările legislative necesare.

„Vom revizui strategia și vom începe să discutăm după aceea asupra tacticilor și asupra schimbărilor legislative pe care ni le propunem împreună cu Ministerul de Finanțe, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale”, a mai spus viceprim-ministrul.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

27-28 iulie 2026 | Restricții de circulație pe Autostrada A1, între Nodul Rutier Orăștie și Nodul Rutier Simeria: Rute ocolitoare

Ioana Oprean

Publicat

în

27-28 iulie 2026 | Restricții de circulație pe Autostrada A1, între Nodul Rutier Orăștie și Nodul Rutier Simeria: Rute ocolitoare Circulația rutieră va fi temporar închisă pe autostrada A1, între Nodul Rutier Orăștie și Nodul Rutier Simeria, pentru efectuarea de lucrări, traficul fiind deviat pe două rute ocolitoare. În vederea executării lucrărilor în zona A1 […]

Citește mai mult

Actualitate

27-28 iulie 2026 | Cod Galben de vijelii în Alba și alte județe: Ploi, rafale de vânt de 90-100 km/h și grindină de dimensiuni medii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de vijelii în Alba și alte județe: Ploi, rafale de vânt de 90-100 km/h și grindină de dimensiuni medii Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, luni, 27 iulie 2026, atenționările meteo de vreme severă care vizează și județul Alba la început de săptămână. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 27 iulie, ora […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Cinci vieți pierdute într-un singur weekend în apele României: Semnal de alarmă tras de autorități

Ioana Oprean

Publicat

în

Cinci vieți pierdute într-un singur weekend în apele României: Semnal de alarmă tras de autorități Patru copii și un adult și-au pierdut viața în doar trei tragedii petrecute în weekend, în județele Covasna, Dolj și Neamț. Bilanțul dramatic vine la doar câteva zile după alte cinci decese înregistrate în râurile Mureș și Argeș, autoritățile avertizând […]

Citește mai mult