Monden-Clubbing

Vibe-ul Neversea ajunge pe litoral în vacanța de 1 mai!

Ioana Oprean

Publicat

în

Cele mai așteptate petreceri din minivacanța de 1 Mai, de la malul Mării Negre vor fi găzduite în acest an de Tujamo, Mahmut Orhan, Aron Chupa și ATB care vor aduce vibe-ul NEVERSEA în două dintre cele mai îndrăgite cluburi, Fratelli Mamaia și Loft Mamaia.

Petrecerea Divorțaților

Anul acesta festivalul Neversea deschide sezonul estival cu minivacanța de 1 Mai. Petrecerile se vor ține lanț, începând cu data de 26 aprilie, când în clubul Fratelli din Mamaia va concerta Tujamo, un artist cu foarte mulți fani în România și care a fost prezent atât la UNTOLD cât și la NEVERSEA. Pe 28 aprilie în LOFT Mamaia, DJ-ul de origine turcă, Mahmut Orhan va găzdui una dintre petrecerile de neuitat din cluburile de la malul mării. Acesta va fi urmat, pe 30 aprilie, tot în LOFT Mamaia de Aron Chupa. Tot pe 30 aprilie, dar de această dată în Fratelli Mamaia, ATB va întreține atmosfera pentru petrecăreții aflați în club. Toți cei care numără zilele până la festivalului NEVERSEA sunt așteptați să-și facă încălzirea pentru cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre.

Bilete de o zi la Neversea!

Începând de astăzi, fanii festivalului NEVERSEA pot să-și achiziționeze biletele pentru o zi. Pentru prima și a doua zi a festivalului, adică ziua de joi și ziua de vineri, prețul este de 250 ron plus taxe, iar pentru cea de-a treia și a patra zi, prețul este de 275 de ron plus taxe. Acestea se pot achiziționa de pe neversea.com.  Tot de aici se pot cumpăra și abonamentele pentru cele patru zile de festival la prețul de 499 de ron plus taxe.

G-Eazy, Jessie J, Afrojack, Lost Frequencies, DJ Snake, Alesso, Bassjackers, KSHMR, Salvatore Ganacci, Sean Paul, Vini Vici, Steve Aoki, Rudimental Dj, Jamie Jones, Tale of Us, Andy C, Wilkinson DJ Set, Flux Pavilion, Chinese Man și Subfocus DJ Set sunt artiștii care vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre, NEVERSEA. În vară ne întâlnim la scenele secundare cu Rudimental DJ, Jamie Jones, Tale of Us, Subfocus DJ Set, Andy C, Chinese Man, Flux Pavilion și Wilkinson DJ Set & MC Ad-Apt. Festivalul NEVERSEA va avea loc în perioada 4-7 iulie 2019, în Constanța.

 Lucian Danciu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall How to Rob a Bank / Cum să spargi o bancă Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Nicholas Hoult, Anna Sawai, Christian Slater, Zoë Kravitz, John C. Reilly Gen Film: Actiune, Crima, Thriller […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Wild Horse Nine Avanpremiera Regia: Martin McDonagh Cu: Sam Rockwell, Parker Posey, Steve Buscemi, John Malkovich, Tom Waits Gen Film: Comedie,Crima, Drama, Thriller Durată: 118 min Rating: N 15 Cu puțin […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Foto: Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională, vedeta de la CFR Cluj!

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima jucătorului de națională, vedeta de la CFR Cluj! Aiudeanul Andrei Cordea, vedeta de la CFR Cluj, și superba sa parteneră!Georgiana Maria Dima este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională. Cei doi își vor uni destinele […]

Citește mai mult