Viața la bloc: Lista abaterilor și amenzilor prevăzute de lege pentru asociațiile de proprietari
Viața la bloc: Lista abaterilor și amenzilor prevăzute de lege pentru asociațiile de proprietari
Deși Legea nr. 196/2018 a intrat în vigoare de câțiva ani, creează încă probleme pentru Asociațiile de Proprietari care riscă sancțiuni dacă nu sunt bine puse la punct.
Amenzile pe care legea 196/2018 le prevede urcă până la 10.000 de lei în cazul în care prevederile nu sunt aplicate după litera legii.
Un exemplu este acela al schimbării destinației locuinței de către proprietar. Dacă acest lucru se produce fără autorizațiile și aprobările necesare cel în culpă riscă o amendă de 10.000 de lei.
Printre documentele necesare pentru buna funcționare a unei asociații de proprietari se numără: regulamentul condominiului, contract pentru prestări servicii, contractul individual de muncă, contracte de utilități, registrul de inventar, registrul de casă, registrul pentru evidența fondurilor de rulment, lista de plată a cotelor de contribuții, cererea de atestare și registrul de evidență a incidentelor de securitate.
O modificare majoră a avut loc după ce a intrat în vigoare Legea 294/2020 care a stabilit ca termen limită pentru obținerea atestatului de certificare profesională pentru a îndeplini condiția pentru a ocupa funcția de administrator data de 1 ianuarie 2022.
Lista abaterilor și amenzilor prevăzute de lege
Nerespectarea statutului, a acordului de asociere, precum și neîndeplinirea sau depășirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator – 2.500 lei – 5.000 lei
Schimbarea de către proprietar a destinației locuinței sau spațiului cu altă destinație decât aceea de locuința fără autorizațiile și aprobările legale – 5.000 lei – 10.000 lei
Desfășurarea de către persoane fizice sau juridice a activității de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 64 din Legea 196/20018 (persoane fizice, persoane fizice autorizate, sau persoane juridice specializate, autorizate conform legii) – 5.000 lei – 10.000 lei
Utilizarea cu altă destinație a fondului de rulment sau a fondului de reparații, altfel decât este prevăzut la art. 71 și 72 din Lege nr. 196/2018;
Neaplicarea sau nerespectarea prevederilor art. 95-97 și ale art. 99 din Legea 196/2018 de către furnizorii serviciilor de utilități publice;
Neaplicarea sau nerespectarea prevederilor Legii 196/2018 de către proprietarii ansamblurilor rezidențiale, referitor la informarea la momentul înstrăinării a cumpărătorilor cu privire la necesitatea constituirii asociațiilor de proprietari, în condițiile legii. 4.000 lei – 9.000 lei.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]

