Viaţa furată a pensiilor

Cu câtă seninătate ministrul Muncii afirmă: „Toate pensiile trebuie impozitate!”. În numele cui? Pensiile sunt feuda ei? A partidelor politice? A parlamentarilor, guvernanţilor, a Cotroceniului? Nicidecum! Pensiile sunt cadoul vieţii pentru ca viaţa să poată merge înainte, răsplata zilelor şi nopţilor, a naşterilor sfinte!

Pensiile reprezintă pariul pus din generaţie în generaţie pentru perpetuarea luminii din părinte în fiu şi din fiu în părinte, precum brazdele îşi transmit seminţele din primăvară în primăvară. Este atât de dramatic că fiii ajunşi în proba de foc a deciziilor calcă strâmb pe numele ce-l poartă, pe respiraţia inimii celor ce le-au dat viaţă, lăsându-le moştenire strălucirea bucuriei, oglindă în care se văd pasiunile, truda, obiceiurile, umbrele, tunetele şi fulgerele, prognoza viitoarelor fructe. Şi ei, fiii aceştia, au şters tot acest traseu al demnităţii şi înţelepciunii cu o ridicare de mână, cu un vot mizerabil, murdărindu-le arborele genealogic.

Citeşte şi: Cum se calculează puntul de pensie

Cine se face stăpân pe lacrima acestor părinţi? Statul? Miniştrii? Preşedintele? Parlamentul? Niciunul nu are dreptul. Pensia este proprietate privată, locul peste care nu se poate trece, lanul în care nu pot intra secerătorile cu mâinile de praf şi picături de ulei! Dar cine să le urmărească? Fiii lor şi-au pus semnătura pe înrobirea pământurilor, fraţilor şi surorilor, vecinilor, rudelor celor născuţi sau nenăscuţi încă. Pensia este curtea casei părinteşti, chiar casa părintească lăsată semn al crucii, biografia transmisibilă. Cei ce calcă în acest teritoriu al moralităţii şi necesităţii cu tălpile încărcate de noroi dezechilibrează acest patrimoniu sfânt.

Halal de asemenea fii! Nemernicii de fii! Hidoşii fii ai neputinţei! CAS şi impozit din aceeaşi pensie se întorc în casieria statului, dacă nu cumva fac picioare în altă parte, timp în care marile hoţii, incredibilele furturi, vânzări de bogăţii, de soluri şi subsoluri de miliarde de euro se pierd prin dosare, prin suburbiile unor instituţii nedemne de numele ce-l poartă! Să-i iei pensiei impozit e o crimă! O crimă ce trebuie rezolvată în instanţa iubirii de părinte, a iubirii de moşie. Îmi este milă de felul în care trec şi mă petrec cu pensionarii. Abia zâmbesc, abia ar vrea să prelungească nişte cuvinte, nişte gânduri, nişte dureri, dar trec mai departe ca umbre secătuite prin istoria contemporană.

Un ministru al Muncii accentuează mereu: „Toate pensiile trebuiesc impozitate”. Fără ruşine, fără un gram de durere! Unde se va ajunge? În stradă? Sub gloanţe? Sub lacrima falsă a fiilor nedemni? Unde? Impozitul e cuvântul ce ne secătuieşte viaţa, ne adânceşte în disperare în travaliul morţii. Pensionarii, domnilor, vreţi, nu vreţi, sunt pomii care au rodit mereu ca viaţa să-şi urmeze cursul. Lăudaţi-i! Hrăniţi-i cu adevăr! Au nevoie de iubire, singura mâncare care n-ar trebui să le fie furată! Impozitarea pensiei este ruşine peste ruşine, dezamăgire peste dezamăgire, furt peste furt, moarte peste moarte… Luaţi aminte, „fiii” neadevăraţi!

Ieşit dintre lacrimi, Ion MĂRGINEANU, scriitor

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI