Vești bune pentru români: Valoarea tichetelor culturale ar putea fi majorată. Proiect de ordin lansat în dezbatere publică
Vești bune pentru români: Valoarea tichetelor culturale ar putea fi majorată. Proiect de ordin lansat în dezbatere publică
Valoarea tichetelor culturale care pot fi acordate angajaților ar putea fi majorată începând cu semestrul I al anului 2022, conform unui proiect de ordin lansat în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor.
Prin proiectul de ordin de la MF se are în vedere majorarea valorii tichetelor culturale acordate lunar, cât și a celor acordate ocazional, față de valorile aplicabile până acum.
Astfel, valoarea tichetelor culturale acordate lunar va crește cu 10 lei, ajungând la 170 de lei, iar cea a tichetelor culturale acordate ocazional va crește cu 20 de lei și va ajunge la 350 de lei.
Ambele valori vor fi valabile începând cu primul semestru al anului 2022 și se vor aplica și pentru primele două luni ale semestrului următor, respectiv august și septembrie 2022.
Potrivit Legii nr. 165/2018, biletele culturale se acordă angajaților lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri şi servicii culturale, cum ar fi abonamente și bilete la spectacole, concerte, muzee, precum și cărți, albume muzicale și altele.
Valoarea nominală a unui tichet cultural este de 10 lei sau multiplu de 10, dar nu mai mare de 50 lei.
Începând din 1 februarie, toate tipurile de tichete acordate salariaților se emit doar pe card, iar cele emise până acum pe hârtie pot fi folosite în continuare, până la expirarea lor.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Unde ajung banii din Pilonul II de pensii: Cât de protejată este pensia românilor Economiile strânse de peste 8,5 milioane de români în Pilonul II nu sunt păstrate într-un cont bancar, ci sunt investite pe piețele financiare, în special în titluri de stat și acțiuni. Aproape 65% din activele fondurilor finanțează datoria publică, iar alte […]
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]

