Ştirea zilei

Veste bună: O companie românească reia producţia de Paracetamol şi Novocalmin în regim de urgenţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de medicamente autohton, Antibiotice Iaşi a anunţat în cursul zilei de marţi că va relua producţia de Paracetamol şi Novocalmin în regim de urgenţă şi că până la sfârşitul lunii aprilie va începe livrarea către farmaciile şi spitalele din România.

Petrecerea Divorțaților

„Astăzi, de Ziua Mondială a Sănătăţii, Antibiotice Iaşi vine cu o veste bună – până la sfârşitul lunii aprilie va livra către farmaciile şi spitalele din România, Paracetamol şi Novocalmin® (metamizol sodic). Decizia de a relua producţia pentru aceste medicamente a fost luată, pe lângă alte măsuri asumate de companie, pentru a susţine sistemul de sănătate românesc, greu încercat în această perioadă”, arată un comunicat al companiei.

Antibiotice Iaşi precizează că a reluat fabricarea acestor produse în regim de urgenţă, în contextul în care atât Paracetamolul, cât şi Metamizolul sodic (medicament care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, alternativă terapeutică pentru Paracetamol), au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naţionale de tratament în UE, ca primă opţiune la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu Covid-19.

”Suntem permanent vigilenţi la nevoile pacienţilor şi medicilor români şi ne adaptăm planurile de producţie pentru a răspunde prompt cererii de medicamente din piaţă. Antibiotice Iaşi dispune de resurse importante precum APP-uri (autorizaţii de punere pe piaţă), materii prime, know-how-ul de fabricaţie, pentru a fi capabilă în orice moment să producă şi să livreze o întreagă gamă de medicamente pentru milioane de pacienţi, inclusiv pentru tratamentul simptomatic Covid-19. Astfel, decizia de a reintroduce Paracetamolul şi Novocalminul® în fabricaţie a fost luată pentru că suntem şi vom rămâne solidari faţă de sistemul medical românesc, faţă de toţi pacienţii români”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.

Paracetamolul fiind considerat o alegere eficientă pentru afecţiunile virale şi bacteriene, a dus la reducerea stocurilor din depozitele farmaceutice şi din farmacii pentru produse ce conţin această substanţă activă, arată comunicatul.

Atât Paracetamolul cât şi Metamizolul sodic fac parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de analgezice şi antipiretice. Ele ameliorează durerea şi reduc temperatura corpului în caz de febră. Metamizolul sodic este recomandat pe bază de prescripţie medicală atât în durere cât şi încombaterea febrei, atunci când aceasta este refractară la alt tratament.

Antibiotice Iaşi a realizat anul trecut venituri din vânzări de 389,7 milioane lei, de la 364,5 milioane lei în 2019, la un profit de 30,8 milioane lei, de la 34,3 milioane lei în 2018.

De asemenea, compania a înregistrat anul trecut cel mai mare ritm de creştere al vânzărilor la export din ultimii cinci ani. Astfel, în 2019, exporturile au reprezentat 40% din cifra de afaceri a companiei, ajungând la 152,1 milioane lei, cu 25% mai mare faţă de nivelul înregistrat în 2018.

Pe piaţa internă, compania a înregistrat un nivel al vânzărilor de 335,9 milioane lei, comparabil cu cel înregistrat în 2018.

În 2019, Antibiotice Iaşi şi-a menţinut poziţia de lider pe segmentul medicamentelor generice şi OTC comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 15,6%; lider pe forma farmaceutică unguente (23,9%), supozitoare (42,5%) şi pulberi injectabile (72,9%); ocupă locul 6 pe segmentul medicamentelor generice şi OTC (cu o cotă de piaţă de 4,53%) şi o vânzare de 31 milioane cutii cu un preţ mediu de 10,81 lei/cutie şi reprezintă 22% din consumul acestui segment şi locul 20 la nivelul pieţei farmaceutice totale (cu o cotă de piaţă de 1,89%).

Compania are o capitalizare de 345,7 milioane lei şi este controlată de Ministerul Sănătăţii, cu 53,01% din acţiuni, în timp ce SIF Oltenia are 18,89%.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial

Ioana Oprean

Publicat

în

Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial O pacientă în vârstă de 23 de ani, din județul Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, a beneficiat de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult