Vasile Crişan: ROMARM se află în preferinţele oficialilor columbieni responsabili cu înzestrarea forţelor armate
Marius Vasile Crişan, director general al Companiei Naţionale ROMARM, şi Mircea Petru Tanţău, director al Direcţiei Industria de Apărare şi Probleme Speciale din cadrul Ministerului Economiei s-au aflat în perioada 17-21 aprilie, 2012, în fruntea unei delegaţii a României care a efectuat o vizită de lucru în Columbia. Scopul vizitei, la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Uzinei Mecanice Bucureşti şi ai Uzinei Mecanice Moreni, a fost acela de identificare a oportunităţilor de cooperare în vederea livrării de produse şi echipamente militare româneşti pentru sistemul naţional de siguranţă şi apărare al Columbiei. Potrivit directorului general al ROMARM, Vasile Marius Crişan, delegaţia României a purtat discuţii cu oficiali de rang înalt ai părţii columbiene. Printre aceştia s-au numărat Ministrul adjunct al Apărării din Columbia, directorul Direcţiei de Proiecte Speciale din această ţară, Ministrul adjunct pentru Strategie şi Planificare dar şi reprezentanţi ai INDUMIL, respectiv ai industriei columbiene militare.
Directorul General al ROMARM, Vasile Marius Crişan a declarat că delegaţia română a vizitat trei platforme industriale care aparţin industriei militare din Columbia . Printre acestea s-au numărat, spre exemplu, o fabrică de explozivi dar şi una de arme şi muniţii. Tot potrivit lui Vasile Marius Crişan, Compania Naţională ROMARM se află în preferinţele oficialilor columbieni responsabili cu înzestrarea forţelor armate din această ţară. ‘’În urma vizitei pe care am făcut-o în Columbia împreună cu ceilalţi membri ai delegaţiei statului român, s-a conturat interesul deosebit pe care Ministerul Apărării de la Bogota îl are pentru achiziţia unor produse româneşti. Mă refer aici la transportoare blindate de tipul SAUR-2 şi la tancurile TR-85M1. Totodată, partenerii noştri de discuţie s-au arătat interesaţi de o uzină producătoare de explozibili precum şi de livrarea unor ansamble şi subansamble necesare producerii de armament de infanterie şi muniţii de diferite calibre (5,56 mm, 7,62 mm, 9 mm şi 12,7 mm). Valoarea achiziţiilor la care am făcut anterior referire este una consistentă, pentru că vorbim de aproape UN MILIARD de dolari’’, a precizat Marius Vasile Crişan, cel mai înalt oficial din structura Companiei Naţionale ROMARM.
Vizita delegaţiei României în Columbia a fost precedată de vizite similare în ţări precum Thailanda, SUA şi Kuwait, acolo unde ţara noastră testează pulsul pieţei de armament în vederea încheierii de contracte. Vasile Marius Crişan a mai declarat, din poziţia de director general al CN Romarm, că în privinţa angajărilor de la Fabrica de Armament din Cugir demersurile iniţiate de către domnia sa au avut succes, nota de fundamentare fiind aprobată de DIAPS ( Direcţia Industria de Apărare şi Probleme Speciale) din cadrul Ministerului Economiei. „Aprobarea urmează a fi obţinută, în mod formal, în prima şedinţă a Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale ROMARM, după care va fi prezentată Guvernului României”, a conchis Vasile Marius Crişan.(A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei
Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene, astfel încât accesul locuitorilor din zonă către alte localități și către rețeaua județeană de transport să se desfășoare în condiții maxime de siguranță și confort. APM Alba a dat […]
FOTO | Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei
Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei Administrația din Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție DALI pentru proiectul ,,Modernizare Piața Agroalimentară prin anveloparea parțială a fațadelor cu o structură vitrată din aluminiu și instalare sisteme de ventilație și climatizare”. Potrivit documentației, modernizarea […]
FOTO | Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice
Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice La Sântimbru continuă modernizarea școlii, în urmă cu o săptămână fiind montate panourile fotovoltaice pe clădire. De asemenea, de curând, 40 de gospodării din comună au fost dotate și ele cu panouri și baterii în valoare de 10.000 de euro fiecare. ,,În […]