Vasile Crişan: Atenţie mare cu cine votaţi. Mai vreţi încă 4 ani de sărăcie şi umilinţă?
Nu trebuie să fii mare analist politic ca să îţi dai seama că românii şi, implicit albaiulienii, o duc foarte rău. De fapt, nu o duc foarte rău ci au ajuns să o ducă de pe o zi pe alta. Mie unul mi se pare JENANT ca pensionarii să nu aibă bani de mâncare şi de medicamente iar părinţii să îşi pună problema dacă au ce să le pună copiilor în „pachetul” cu mâncare pentru a doua zi la şcoală. Asta ca să nu mai vorbim despre faptul că oamenii nu mai au cu ce îşi achita întreţinerea, gazul, curentul, darămite să îşi permită vreo haină nouă ori să plece undeva în concediu. Nu sunt un nostalgic al ‘’epocii de aur’’ dar vă spun cu mâna pe inimă că aşa nu se mai poate. Românii girează de peste 20 de ani o clasă politică IMPOTENTĂ şi INCAPABILĂ de a le oferi un trăi cât de cât decent. Şi tot ei, românii, dacă ar fi să le găsim vreo vină, sunt cei care, la fiecare 4 ani, aleg în fruntea ţării aceiaşi ÎMBUIBAŢI care nu dau doi bani pe omul de rând. În ceea ce mă priveşte, vreau să vă spun că batjocura la adresa cetăţeanului, umilinţa la care ne sunt supuşi părinţii, fraţii şi copiii noştri trebuie să înceteze. Români şi albaiulieni, puneţi STOP vieţii de mizerie în care vă scăldaţi pentru că o mână de oameni să trăiască în LUX şi în PUF. Chiar nu vă ajunge? Vreau să ştiţi că atât la nivel naţional cât şi la nivelul municipiului Alba Iulia, UNPR a desemnat oameni capabili să scoată ţara şi municipiul nostru din profunda sărăcie în care se scaldă. Programul nostru politic, unul cu adevărat de centru-stânga, şi nu unul populist, este centrat pe OM şi pe nevoile sale. UNPR vede în fiecare dintre dumneavoastră un PARTENER cu ajutorul căruia vom reuşi să lăsăm în urmă lipsurile şi greutăţile pe care le avem fiecare. În 10 iunie, Alba Iulia are o şansă reală de schimbare. Ca albaiulian am ales să candidez la primăria municipiului pentru că nici eu NU MAI SUPORT să văd cât de departe, în sensul rău al cuvântului, au mers lucrurile. Iar acelaşi lucru este valabil şi pentru candidaţii UNPR la Consiliul Local Alba Iulia, fie că sunt ingineri, medici, avocaţi, muncitori sau oameni de afaceri. A sosit momentul să trecem peste scandalurile politice, peste orgolii, peste răutăţi şi să ne apucăm cu toţii de treabă, imediat după 10 iunie. Vasile Marius Crişan şi echipa UNPR nu vor să vă vândă GOGOŞI ci vor să se implice cu responsabilitate în viaţa bălgrădenilor şi a oraşului nostru de suflet. Şi vreau să vă mai rog ceva: în 10 iunie, înainte să mergeţi la VOT, faceţi aşa : uitaţi-vă să vedeţi cât de plin vă este frigiderul, încălţaţi-vă cu aceiaşi papuci pe care îi purtaţi de 5 ani, vedeţi dacă hainele de ‘’duminică’’, cumpărate de mulţi dintre dumneavoastră pe vremea lui Ceauşescu mai rezistă la încă un ‘’purtat’’ şi întrebaţi-vă dacă luni veţi avea unde să mergeţi la serviciu. Gândiţi-vă dacă aveţi bani de mâncare şi medicamente ori dacă vi se va tăia gazul sau lumina pe care nu aţi avut cu ce le plăti. Puteţi să îmi spuneţi că sunt populist, însă cred că veţi aprecia mai mult adevărul spuselor mele. Nu vă mai lăsaţi ‘’CĂLĂRIŢI’’ încă 4 ani de aceiaşi oameni politici care vă momesc, mai ales în această perioadă, cu promisiuni. Sunt Vasile Marius Crişan, candidatul UNPR la Primăria Alba Iulia şi împreună cu echipa mea de consilieri vă propunem ca în 10 iunie să-i „ardem” la vot pe cei care ne-au făcut şi vor să ne mai facă viaţa tot mai greu de suportat!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2026 | Categoria de pensionari care are nevoie de un document obligatoriu și care trebuie trimis până pe data de 30 septembrie
Categoria de pensionari care are nevoie de un document obligatoriu și care trebuie trimis până pe data de 30 septembrie Pensionarii români care locuiesc în străinătate și beneficiază de pensii prin sistemul public trebuie să transmită periodic un certificat care să ateste că sunt în viață. Documentul trebuie trimis de două ori pe an, din […]
Traian Băsescu, despre Legea Salarizării: Îți bați capul degeaba încercând să ajungi la un rezultat
Traian Băsescu, despre Legea Salarizării: Îți bați capul degeaba încercând să ajungi la un rezultat Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că discuția privind Legea Salarizării este inutilă atât la nivel național, cât și european. El susține că, în negocierile cu Comisia Europeană, România nu își poate asuma reducerea deficitului bugetar în condițiile adoptării […]
Cum va fi vremea în România până în 21 septembrie 2026: Toamna începe cu temperaturi peste normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea în România până în 21 septembrie 2026: Toamna începe cu temperaturi peste normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri, 21 august 2026, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) indică un început de toamnă cu temperaturi mai ridicate decât cele normale în vestul, sud-vestul, nordul și […]