Valoare estimată mai mică cu peste 12 milioane de lei pentru licitația CJ Alba de concesionare a instalațiilor de operare a deșeurilor
Valoare estimată mai mică cu peste 12 milioane de lei pentru licitația CJ Alba de concesionare a instalațiilor de operare a deșeurilor de la Galda – Urmare a ordonanței guvernului prin care a fost suspendată taxa de mediu
Consiliul Județean Alba a modificat valoarea estimată a procedurii de achiziție publică privind concesionarea serviciului de opererare a instalaţiilor de gestionare a deşeurilor construite prin proiectul cu finanțare europeană ”Sistem de management integrat al deșeurilor”. Decizia a fost determinată de aprobarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului prin care taxa de mediu percepută pe tona de deșeuri depozitată a fost suspendată până la 1 ianuarie 2019, ulterior publicării documentației în SEAP.
Prin urmare, valoarea estimată a contractului a scăzut cu circa 12,3 milioane de lei, de la 118.508.765 lei, până la 106.180.632 milioane de lei (aproximativ 23 de milioane de euro). Modificările aduse procedurii au determinat și prelungirea perioadei până la care se pot depune ofertele, până în 31 august 2018, ora 11.00.
Contractul are ca scop delegarea prin concesiune a operării şi administrării Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Galda de Jos, unde există o staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică, depozitul conform şi instalaţiile aferente fiecăruia şi a staţiilor de transfer de la Blaj şi Tărtăria, toate construite în cadrul proiectului cu finanţare de la Uniunea Europeană. Tot în cadrul acestui contract urmează să fie operate staţia de transfer de la Abrud, staţiile de sortare de la Zlatna şi Aiud, respectiv staţia de transfer şi sortare de la Baia de Arieş.
De asemenea, procedura de delegare va include şi transportul deşeurilor de la aceste staţii la CMID Galda de Jos, precum şi epurarea şi eliminarea levigatului provenit de la depozitele neconforme de deşeuri Alba Iulia şi Aiud în staţia de epurare construită în incinta CMID. Consiliul Județean a înregistrat, oficial, două contestații la procedură, firmele contestatare solicitând anularea licitației și reglementarea problemelor pe care le consideră a fi în neregulă. Una dintre contestații a fost respinsă de CNSC, iar cea de-a doua este, încă, în analiza reprezentanților acestei instituții.
Pot depune oferte operatorii care au un nivel minim al cifrei de afaceri anuale pe ultimii 3 ani (2014, 2015, 2016) de cel puţin 10 milioane de lei. De asemenea, fiecare ofertant care se va înscrie la licitaţie trebuie să facă dovada că a prestat în ultimii trei ani servicii similare în domeniul aferent obiectului contractului de concesiune, cu o valoare cumulată de minimum 10 milioane de lei, fără TVA. Scăderea valorii estimate a determinat și modificarea garanției de participare, care a fost stabilită la suma de 400.000 de lei.
”Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” este un proiect cu o valoare totală de 60.257.187 de euro, din care cheltuieli eligibile fără TVA – 42.204.680 de euro. Investiţia a fost finanţată din fonduri europene, alocaţii bugetare și fonduri proprii ale Consiliului Județean.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
23 august 2025 | Noul UPU-SMURD Alba Iulia, inaugurat oficial după extindere și modernizare: Investiție de peste 11 milioane de lei
23 august 2025 | Noul UPU-SMURD Alba Iulia, inaugurat oficial după extindere și modernizare Noul UPU-SMURD Alba Iulia, extins și modernizat, va fi inaugurat oficial sâmbătă, 23 august 2025. La evenimentul programat de la ora 11.00 este așteptat să participe și Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de […]
VIDEO | Melodia de debut a Dariei Birăesc, tânără originară din Cugir, strânge mii de vizualizări
Melodia de debut a Dariei Birăesc, tânără originară din Cugir, strânge mii de vizualizări La doar 20 de ani, Daria Birăesc, originară din Cugir, debutează oficial în muzica ușoară sub numele de Zyra, cu piesa „E târziu și te sun”. Lansată pe YouTube, melodia a strâns peste 22.000 de vizualizări în primele zile și numeroase […]
Gest nobil al unui cugirean cu suflet mare: A plătit o sumă mare de bani în sprijinul unei fetițe din Șpring care s-a născut cu afecțiuni grave ale plămânilor
Gest nobil al unui cugirean cu suflet mare: A plătit o sumă mare de bani în sprijinul unei fetițe din Șpring Primarul comunei Șpring, Iulia Stănilă, a făcut public, miercuri, 20 august, grstul nobil al unui cugirean. Acesta a plătit o sumă mare de bani în sprijinul unei fetițe din comuna Șpring, care este grav […]