Valeriu Gheorghiţă, despre VALUL IV : întrebarea nu este dacă vine, ci când vine și care va fi amploarea lui
Valeriu Gheorghiţă, despre VALUL IV : întrebarea nu este dacă vine, ci când vine și care va fi amploarea lui
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă, miercuri seară, că fără a creşte rata vaccinării, numărul de persoane vaccinate, va fi foarte greu să evităm mai târziu o creştere a numărului de cazuri. ”
Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine, ci când vine şi care va fi amploarea lui”, a afirmat Gheorghiţă, potrivit News.ro.
”Este cât se poate de clar că, fără a creşte rata vaccinării, numărul de persoane vaccinate, va fi foarte greu să evităm mai târziu o creştere a numărului de cazuri”, a declarat, miercuri seară, la Digi 24, Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, în ţările cu rata mare vaccinare – Israel, Marea Britanie – deşi a crescut numărul de cazuri nu a crescut numărul deceselor şi nici al persoanelor internate.
”Decesele care s-au înregistrat, 99%, sunt la persoane nevaccinate. Aici ne aduce ca beneficii foarte mari vaccinarea, pentru că limităm consecinţele aceste pandemii – oameni care ajung în spital, oameni care fac forme grave de boală şi oameni care-şi pierd viaţa”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.
”Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine. Mi-aş dori să ne înşelăm”
Acesta a precizat că, vaccinându-ne, suntem în siguranţă în faţa variantei Delta, care este mult mai contagioasă. ”Un bolnav infectat cu tulpina Delta poate îmbolnăvi alte 6-7 persoane (…) Datele arată deja că sunt multe ţări în care tulpina Delta a devenit dominantă”, a mai precizat Gheorghiţă.
”Nu am ajuns la imunizarea în masă (…) din păcate, mai ales la varianta Delta, imunitatea dobândită ca urmare a trecerii prin boală nu oferă suficientă protecţie, 20 – 50% dintre persoane au risc să se infecteze. Cu cât rata de vaccinare este mai redusă, cu atât viteza de propagare a acestei noi variante este mai mare”, a adăugat preşedintele CNCAV.
Întrebat despre valul patru, Gheorghiţă a afirmat: ”Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine, ci când vine şi care va fi amploarea lui. Mi-aş dori să ne înşelăm cu toţii”.
Vaccinurile Pfizer, AstraZeneca și Moderna protejează în mare parte contra Delta
Varianta Delta, care devine dominantă în multe ţări, se transmite mai uşor decât versiunile precedente de coronavirus şi poate provoca forme mai grave de boală, în special în rândul tinerilor. Această variantă este prezentă în toatele state americane, au spus oficialii din sectorul sănătăţii.
Datele preliminare arată că vaccinurile fabricate de Pfizer/BioNTech, AstraZeneca şi Moderna protejează în mare parte împotriva variantei Delta, concentraţia de anticorpi care neutralizează virusul fiind oarecum mai redusă.
Varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană a coronavirusului este considerată cea mai adaptată dintre cele patru variante virale de îngrijorare, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.
Varianta Delta are potențialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global în perioada următoare, fiind responsabilă de un număr mare de infecții, predominant la persoanele nevaccinate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”
Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]
Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule
Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule O nouă sesiune a Programului Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice a început marți, la ora 10:00. Înscrierile se fac online, prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu, iar valoarea ecotichetelor este cuprinsă între 10.000 și 18.500 de […]
Plata alocațiilor și indemnizațiilor, în avans în noiembrie 2026! Când intră banii în conturi și când ajung prin poștă
Plata alocațiilor și indemnizațiilor, în avans în noiembrie 2026! Când intră banii în conturi și când ajung prin poștă Vești importante pentru milioane de beneficiari! ANPIS a anunțat plata în avans, în luna noiembrie 2026, a alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru creșterea copilului, stimulentelor de inserție și drepturilor persoanelor cu dizabilități. Primele sume […]
