Actualitate

Valeriu Gheorghiță, despre tulpina indiană a COVID-19: „Este vorba despre mutații care cresc contagiozitatea acestui virus”

Ioana Oprean

Publicat

în

Valeriu Gheorghiță, a explicat faptul că tulpina indiană a COVID-19 a suferit două mutații, care cresc contagiozitatea, agresivitatea și, de asemenea, ar putea face virusul mai rezistent la acțiunea vaccinurilor. Acesta a mai declarat faptul că „vaccinarea rămâne în momentul de față, alături de respectarea măsurilor de prevenție, principalele măsuri de combatere a răspândirii infecției”.

Valeriu Gheorghiță: Este vorba despre mutații care cresc contagiozitatea acestui virus. Este ceea ce spuneam până în acest moment – atât timp cât acest virus se propagă în rândul populației, are șanse să acumuleze noi mutații, care fie cresc agresivitatea, fie cresc contagiozitatea, fie fac ca acest virus să fie mai rezistent la acțiunea vaccinurilor, drept pentru care vaccinarea rămâne în momentul de față, alături de respectarea măsurilor de prevenție, principalele măsuri de combatere a răspândirii infecției, de limitare a consecințelor acestei pandemii.

Categoric, oricând poate să genereze noi mutații. Acestea sunt atent supravegheate la nivel internațional. Nu sunt neapărat elemente care să creeze un nou context din punct de vedere virusologic.

Este important să continuăm vaccinarea cu vaccinurile disponibile. La momentul actual pot să spun că sunt foarte eficiente, și ne uităm ce se întâmplă în Israel, în Marea Britanie. Sunt țări care au înregistrat un număr extrem de scăzut de decese. Israelul, ieri nu a înregistrat niciun deces, pentru prima oară după atâtea luni. Este o veste extraordinară și tocmai de aceea acest mesaj trebuie să fie foarte bine înțeles.

Prin această campanie de vaccinare noi putem să prevenim pierderile de vieți omenești, putem să scădem numărul de oameni care ajung în spital din cauza maladiei COVID-19, putem să revenim la normalitate.

Tulpina indiană este deja prezentă în Europa

Tulpina B.1.617.1 a fost izolată şi provine din Maharashtra, statul indian în care varianta a fost pentru prima dată cunoscută sub acest nume.

Elveția este prima țară din Europa unde a fost depistată tulpina indiană a virusului. Ulterior și Grecia a semnalat un caz pe teritoriul său.

Deși nu există probe probe că ar fi mai contagioasă sau că ar diminua eficiența vaccinurilor, varianta indiană a coronavirusului provoacă îngrijorări în rândul cercetătorilor, mai ales în contextul degradării rapide a situaţiei sanitare în India. Această tulpină prezintă două mutații la nivelul proteinei S.

Sistemul de sănătate indian este copleşit de un nou val de infecţii atribuite parţial acestei variante de coronavirus. Uniunea Europeană a anunțat că va trimite ajutor sanitar, relatează Digi24.ro

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, distins cu Premiul pentru Excelență în Guvernanță și Colaborare la nivelul UE

Ioana Oprean

Publicat

în

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, distins cu Premiul pentru Excelență în Guvernanță și Colaborare la nivelul UE Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a primit, în cadrul MEP Awards – Europarlamentarul Anului 2026, Premiul de Excelență în Guvernanță și Colaborare la nivelul Uniunii Europene. Distincția este acordată de un juriu independent, alcătuit din experți […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Un câine grav rănit, salvat din vârf de munte: Misiune specială a salvamontiștilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Un câine grav rănit, salvat din vârf de munte: Misiune specială a salvamontiștilor Un câine grav rănit, aflat într-o stare critică, a fost salvat, miercuri 1 iulie 2026 din zona Vârfului Păpușa, în Masivul Parâng, de salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj. Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a Salvamont […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Imagini spectaculoase pe Autostrada A1 Sibiu–Pitești: Tunelul Robești, străpuns complet din inima munților. Se lucrează intens la 9 viaducte și 3 tuneluri

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini spectaculoase pe Autostrada A1 Sibiu–Pitești: Tunelul Robești, străpuns complet din inima munților. Se lucrează intens la 9 viaducte și 3 tuneluri Lucrările pe Autostrada A1 Sibiu–Pitești înregistrează un progres major: Tunelul Robești a fost străpuns complet, iar imaginile din interior arată dimensiunea impresionantă a lucrării. Lucrările la Autostrada Sibiu–Pitești înaintează într-un ritm vizibil, iar […]

Citește mai mult