Comunicat PSD Alba | Victor Negrescu organizează la Alba Iulia cea de-a doua ediție a „Transylvania EU Funds Day”, dedicată viitorului fondurilor europene pentru România
Victor Negrescu organizează la Alba Iulia cea de-a doua ediție a „Transylvania EU Funds Day”, dedicată viitorului fondurilor europene pentru România
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, organizează sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 11:00, la Centrul Multifuncțional „Gheorghe Șincai” din Alba Iulia, cea de-a doua ediție a evenimentului „Transylvania EU Funds Day”, o platformă de dialog dedicată viitorului fondurilor europene și investițiilor strategice pentru dezvoltarea României.
Evenimentul are loc într-un moment esențial pentru politica de coeziune și investițiile europene. Anul 2026 este decisiv atât pentru accelerarea implementării programelor europene și finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență, cât și pentru definirea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034.

„Avem responsabilitatea de a folosi cât mai eficient resursele europene disponibile și, în același timp, de a contribui activ la conturarea viitorului buget european. România trebuie să fie prezentă la masa deciziilor și să susțină un buget european care răspunde nevoilor comunităților noastre. Dialogul dintre autorități, mediul de afaceri, societatea civilă, instituțiile europene și instituțiile financiare este esențial pentru transformarea fondurilor europene în investiții durabile și proiecte cu impact real. Alba Iulia trebuie să devină un pol regional în ceea ce înseamnă atragerea fondurilor europene și a investițiilor străine, iar acest eveniment contribuie la construcția acestui brand”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și membru al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European.
Cea de-a doua ediție a Transylvania EU Funds Day va reuni reprezentanți ai administrației locale și centrale, instituțiilor europene și financiare, mediului de afaceri și societății civile, cu un accent deosebit pe nevoile autorităților locale din Transilvania.
Discuțiile vor viza oportunitățile actuale de finanțare, rolul instrumentelor financiare în completarea granturilor europene, perspectivele cadrului financiar multianual 2028–2034 și soluțiile necesare pentru accelerarea investițiilor publice și private.
Participarea este gratuită, iar cei interesați sunt invitați să confirme prezența până la data de 2 iulie 2026, prin completarea formularului de înscriere disponibil AICI.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD
Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD Nodul rutier de pe autostrada A1, care va lega orașul Cugir la autostradă, va fi operațional în 2028, investiția fiind în faza de contractare a proiectării și execuției. Anunțul a fost făcut de […]
Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”
Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan. Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
