VACANȚA de IARNĂ a elevilor NU se prelungește. Cum motivează Ministrul Educației decizia asumată
VACANȚA de IARNĂ a elevilor NU se prelungește. Cum motivează Ministrul Educației decizia asumată
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis, miercuri, după ce aproape 130.000 de persoane au semnat o petiţie pentru prelungirea vacanţei de iarnă pentru toţi elevii, că s-au înregistrat pierderi mari ce trebuie recuperate prin zile de cursuri, nu de vacanţă, relatează News.ro.
”Am luat act de unele solicitări de extindere a vacantei”, a transmis, miercuri, ministrul Educaţiei.
Acesta a explicat de ce nu poate da curs unor astfel de solicitări.
”Răspunsul asumat este următorul :
1. Avem un grafic de învăţământ / structura a anului şcolar aprobata prin OM 5549/5 nov.2021 discutat în Comisia de Dialog Social în care au fost prezenţi şi reprezentanţii elevilor, şi ai părinţilor, şi ai profesorilor.
2. Avem solicitări exprese, temeinic justificate, de a nu schimba datele de examen (Evaluare Naţională şi BAC)
3. Avem solicitări justificate de asigurare a predictibilităţii în Educaţie.
4. Avem recunoaşterea faptului că în educaţie s-au înregistrat pierderi mari ce trebuie recuperate prin zile de cursuri, şi nu de vacanţă”, a mai declarat Cîmpeanu.
129.882 de persoane au semnat, până la ora transmiterii acestei ştiri, petiţia intitulată ”Extinderea vacanţei de iarnă până în 9 ianuarie 2022 pentru toţi elevii”.
”Cerem Ministerului Educaţiei să extindă vacanţa de iarnă până în 9 ianuarie 2022 pentru toţi elevii (deci şi pentru cei din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal)”, se arată în doc8ment.
Iniţiatorii anunţă de ce este importat acest lcuru.
1) Potrivit Convenţiei asupra Drepturilor Copilului, adoptată de ONU în 1989:
– fiecare copil are dreptul la odihnă şi la timp liber, dreptul de a participa la jocuri şi la activităţi recreative proprii vârstei sale;
– fiecare copil are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de exploatare;
– fiecare copil are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept;
– fiecare copil are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială;
– fiecare copil are dreptul să crească alături de părinţii săi.
2) Există familii în care un copil este în ciclul gimnazial, iar celălalt este în ciclul primar. Conform ordinului actual de ministru, ei ar avea vacanţe diferite (primul până în 3 ianuarie, celălalt până în 9 ianuarie), ceea ce îngreunează planificarea activităţilor în familie. Revenirea la vacanţa unitară de iarnă pentru toţi copiii ar rezolva această problemă.
3) Finalul de semestru este dificil pentru elevi, fiind încărcat cu teste, teze, lucrări, proiecte, referate – toate într-un ritm alert, cauzat de durata scurtă a semestrului. Aşadar, o vacanţă cu timp suficient pentru odihnă şi recreere, fără teme, ar fi extrem de benefică.
4) Extinderea vacanţei de iarnă pentru toţi copiii până în 9 ianuarie 2022 ar permite acestora să petreacă mai mult timp în aer liber, practicând sporturi de iarnă, pentru îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi psihice.
5) Există familii care şi-au planificat de mult timp excursii pentru ianuarie 2022 (au şi plătit avans) . Acordarea dreptului la vacanţă unitară de iarnă le-ar permite acestora să beneficieze de excursiile pe care deja şi le-au programat. Altfel vor pierde atât banii plătiţi deja, cât şi zilele de concediu pentru care au muncit întreg anul.
6) În octombrie 2021 elevilor din sistemul public le-a fost impusă o vacanţă de două săptămâni, pe când cei din sistemul privat au putut să îşi continue studiile în sistem online. Acest lucru a avut ca efect modificarea structurii semestrului şi realizarea activităţilor de evaluare în perioada sărbătorilor de iarnă, care astfel, în loc să fie pentru odihnă, deconectare şi celebrare religioasă sau în familie, s-a transformat într-o perioadă de stres şi de oboseală, atât pentru copii, cât şi pentru părinţii lor. Această decizie a guvernului a creat o inechitate inutilă faţă de elevii din sistemul public, care nu a făcut decât să accentueze şi mai mult lipsa de socializare şi de activităţi tipice copilăriei ce exista deja din pricina pandemiei.
7) Mulţi părinţi care lucrează în străinătate şi-au luat concediu două săptămâni cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru a veni în ţară şi a petrece timp cu copiii lor.
8) Există familii care sărbătoresc Crăciunul de rit vechi, în 7 ianuarie, ceea ce nu va mai fi posibil dacă elevii ar relua cursurile în 3 ianuarie.
9) Vacanţa intersemestrială a fost deja eliminată şi înlocuită cu vacanţa forţată din toamnă, ceea ce a luat copiilor dreptul de a se bucura cu adevărat de sporturile de iarnă.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD
Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29. […]
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]
Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe
Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]
