Actualitate

Urmărire ca în filme la Blaj! La volan, un șofer beat, înarmat cu o sabie

Bogdan Presecan

Publicat

în

La data de 29 septembrie, ora 23.30, poliţiştii din Blaj, aflaţi într-o acţiune de supraveghere şi control a traficului rutier pe strada Mihail Kogălniceanu din Blaj, au efectuat semnalul regulamentar pentru oprirea unui autoturism înmatriculat în Franţa.

Petrecerea Divorțaților

Conducătorul acestuia nu a respectat semnalul poliţiştilor şi a întors autoturismul, îndreptându-se în viteză spre centrul municipiului Blaj.

Echipajul de poliţie a trecut la urmărirea autoturismului iar pe strada I.M. Klein s-a reuşit oprirea acestuia.

Conducătorul auto, D.D., de 39 de ani, din comuna Micăsasa, judeţul Sibiu, era sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge,  în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia controlului efectuat de poliţişti, în autoturism, sub scaunul din dreapta faţă, a fost găsită o sabie cu lama lungă de 40 de cm.

Aceasta a fost confiscată de poliţişti care faţă de D.D. au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi port fără drept al cuţitului /pumnalului (art. 2 pct. 2 din Legea 61/1991.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT

Bogdan Ilea

Publicat

în

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT Tribunalul București analizează luni solicitarea procurorilor DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a arestului preventiv dispus în cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, cercetat pentru înșelăciune într-un dosar cu un prejudiciu estimat […]

Citește mai mult

Actualitate

26-28 octombrie 2026 | Vremea se strică în toată țara: Ninsori la munte, ploi abundente și vânt de până la 70 km/h

Ioana Oprean

Publicat

în

Vremea se strică în toată țara: Ninsori la munte, ploi abundente și vânt de până la 70 km/h România intră sub incidența unui episod de vreme severă, cu precipitații mixte la altitudini mari, ninsori care vor depune până la 15 centimetri de zăpadă și ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni. Vântul va sufla cu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri Încetinirea economiei, profitabilitatea redusă și problemele de lichiditate sporesc riscurile pentru companiile românești. Comerțul, construcțiile și transporturile se numără printre sectoarele expuse, iar următoarele 6–12 luni ar putea aduce dificultăți suplimentare pentru firmele […]

Citește mai mult