Urmările mesei copioase de Crăciun și recomandările nutriționistului
Nutriționistul Lygia Alexandrescu atenționează că alimentația excesivă de Sărbători poate avea urmări neplăcute asupra stării noastre generale de sănătate și, în special, a sistemului digestiv.
Digestia reprezintă o serie de reacții chimice în care alimentele sunt descompuse în componentele din care ne luăm nutrienții și energia. Materialul care rămâne după descompunere merge mai departe pe tractul intestinal pentru eliminare.
Citește și: Mesaje de Anul Nou 2016
„O parte dintre aceste resturi sunt gaze inodore în condiții normale, ele sunt purtate ușor de intestin, acestea sunt metanul, oxigenul, azotul. Trecerea acestor gaze fără durere este cunoscută sub numele de flatulență și cu toții trăim această parte normală a digestiei. Însă, când se produc alte gaze, la temperaturi și presiuni mai mari, rezultatul poate fi foarte neplăcut. Gazele formate în acest caz sunt niște compuși care conțin sulf și produc acea stare de disconfort, chiar dureroasă, când abdomenul se balonează și devine dificil chiar să ne îmbrăcăm. Persoanele care au în mod curent această problemă suferă probabil de o intoleranță alimentară iar balonarea este un semnal al organismului care nu trebuie ignorat”, explică nutriționistul.
Câteva dintre cauzele cel mai des întâlnite ale balonării sunt alimentația excesivă — atunci când se consumă porții mari de alimente și se mai și combină macronutrienții (proteine, lipide, glucide) în mod necorespunzător, apare fenomenul de balonare. Există o serie de alimente care ar putea cauza balonare: fasolea, conopida, varza, ceapă, usturoiul, care trebuie să fie consumate în cantități limitate sau chiar eliminate din dietă.
O altă cauză este intoleranța alimentară — mai ales la lactoză și la gluten. „Intoleranța anumitor alimente poate fi stabilită doar prin teste specifice și trebuie să ne adresăm unui medic gastroenterolog”, susține Lygia Alexandrescu.
Aerofagia — înghițirea unor cantități mari de aer poate cauza balonare, iar lucrurile simple cum ar fi vorbitul în timpul mesei, băutul lichidelor cu paiul, mestecarea gumei trebuie eliminate pentru a reduce incidența balonării.
Citește și: Obiceiuri de Anul Nou
De asemenea, sindromul de colon iritabil este adeseori asociat cu balonarea, însă evaluarea și tratamentul vor fi făcute de către un medic de specialitate.
„Constipația — este una dintre cauzele cele mai frecvente ale balonării. Pentru combaterea constipației trebuie crescută cantitatea de fibre alimentare asimilate: fructe, legume, cereale neprelucrate etc. De asemenea, trebuie consumate 8 pahare cu apă pe zi, deoarece, în absența fluidelor, constipația devine și mai severă”, susține nutriționistul.
Potrivit acesteia, atunci când suferim de balonare putem să facem o plimbare ușoară după masă — mișcarea putând stimula eliberarea hormonilor care încurajează activitatea digestivă.
„Există medicamente care conțin niște substanțe specifice și care descompun repede gazele formate în exces. Ceaiul de mentă sau de fenel ajută la eliminarea gazelor. Fibrele alimentare — trebuie consumate în cantități mai mari în cazul în care balonarea este cauzată de spasm intestinal. Eliminarea stimulenților — ceai negru, cafea, ciocolată, grăsimile, care pot favoriza spasmele tractului digestiv. Atenție la lactate — acestea pot fi înlocuite în dietă cu produse similare care nu conțin lactoză. Evitarea temperaturii prea reci sau prea calde a alimentelor — pentru a scădea incidenta aerofagiei. Observarea și notarea alimentelor care produc balonare și, implicit, eliminarea lor din dietă”, a susținut nutriționistul.
În opinia acesteia, balonarea poate semnala prezența unor afecțiuni serioase ale tractului digestiv și, dacă nu cedează prin remedii simple, aplicate acasă, este necesar să ne adresăm medicului pentru un examen complet.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]