Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

UPDATE: Protest în subteran la Roșia Montană – 15 persoane s-au blocat în mina Cătălina-Monulești

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Minerii de la Roșia Montană sunt tot mai hotărâți să atragă atenția guvernanților asupra consecințelor pe care respingerea legii privind proiectul RMGC le are asupra zonei.

Cristian Albu, liderul sindicatului ”Viitorul Mineritului” a confirmat pentru ziarulunirea.ro că aproximativ 15 mineri din schimbul I au decis să oprească lucrul și să se blocheze în mina Cătălina-Monulești.

O parte dintre ei din păcate au hotărât să adopte soluţia extremă şi să se blocheze în subtern. O să mergem acolo să vedem despre ce e vorba. Am anunţat şi autorităţile, l-am anunţat şi pe domnul prefect, i-am anunţat pe toţi să vină la faţa locului şi cred că este normal să vină şi reprezentanţii Guvernului să vadă ce se întâmplă aici.

Eu am discutat toată ziua cu ei, oamenii erau pur şi simplu disperaţi, mă sunau tot timpul să-mi spună ce-o să facă ei. La 1 octombrie o să le expire contractele, ei au contratct pe perioadă determinată. Viaţa lor depinde de acest proiect, viaţa lor depinde de locurile de muncă de aici. Mi-au spus că nu o să aibă bani să-şi plătească ratele, nu o să aibă bani să-şi trimită copii la şcoală şi pur şi simplu sunt disperaţi. Le-a ajuns cuţitul la os. O să merg la mina Cătălina unde m-au anunţat colegii că sunt blocaţi să vedem ce s-a întâmplat.

Ce au făcut oamenii aceştia până acuma, au decolmatat Galeriile, s-a lucrat cu greu acolo, s-a lucrat pur şi simplu cu roaba să scoată de acolo materialul. O să mergem la faţa locului şi o să vedem despre ce este vorba”, a declarat Cristian Albu.

Alte 300 de persoane protestează în centrul localității Roșia Montană. Sindicaliștii au obținut autorizaţie pe o lună de zile. Aceștia vor protesta în fiecare zi de la ora 11.00 dimineaţa până  la 21.00 seara.

Nu o să ne lăsăm, o să arătăm tuturor că şi noi suntem o forţă. Suntem forţa celor care muncesc în ţara asta şi vrem unitate şi solidaritate pentru cei care muncesc”, a mai spus liderul de sindicat.

UPDATE 1: Dorin Furdui, unul dintre protestatarii de la suprafață, a anunțat că minerii din subteran își vor aduce alături de ei și familiile și vor rămâne acolo până vor avea un răspuns favorabil din partea Guvernului.

UPDATE 2: Prefectul de Alba a plecat spre Roșia Montană unde va încerca să-i convingă pe mineri să renunțe la protestul din subteran. Acesta a declarat că i-a contactat telefonic pe protestatarii de la suprafață și i-a convins să nu blocheze traficul rutier din zonă.

UPDATE 3: Alți aproximativ 20 de mineri se află la gura minei. Ei l-au anunțat pe liderul de sindicat că doresc să se alăture colegilor blocați în subteran. Cristian Albu a declarat că va intra în mină și va încerca să-i convingă pe oameni să renunțe la această formă extremă de protest, mai ales că minerii au anunțat că vor intra în greva foamei. La fața locului se află și câțiva mineri-salvatori care sunt pregătiți să intervină dacă este cazul.

UPDATE 4: În jurul orei 14.00 prefectul de Alba, Gheorghe Feneșer, a ajuns la Roșia Montană și imediat s-a echipat pentru a intra în mină.

Le mulțumesc minerilor că au avut încredere în mine și m-au chemat aici. Nu știu încă ce le voi spune dar voi face tot posibilul să-i conving să revină la suprafață”, a declarat Feneșer care a adăugat că a făcut tot ce s-a putut pentru a-i aduce pe parlamentari și guvernanți la Roșia Montană pentru a cunoaște realitățile de aici. Prefectul a mai spus că până în prezent, din USL Alba doar deputatul Ioan Dîrzau și-a precizat clar susținerea pentru proiect și că parlamentarii liberali din Alba ”se mai gândesc” privitor la poziția pe care o vor adopta.

UPDATE 5: La ora 14.45 prefectul de Alba a ieșit din mină, acesta a explicat că minerii se află la aproximativ 1 km distanță în interior. În acest moment înăuntru se află 22 de persoane dintre care 2 au probleme de sănătate (unul are bronșită iar celălalt are probleme cu inima). Minerii au anunțat că nu vor ieși până reprezentanții Guvernului nu vor veni la fața locului și au amânat decizia de a intra în greva foamei până sâmbătă la ora 12.00. Totodată, colegii lor aflați la suprafață au anunțat că în cazul în care în următoarele ore nu vor primi un răspuns de la București se vor alătura și ei protestatarilor din interior. Minerii-salvatori vor asigura aprovizionarea acestora cu medicamente, apă și alimente.

UPDATE 6: Cei 22 de mineri blocaţi în subteran la Roşia Montană sunt hotărâți să petreacă noaptea în mină iar protestatarii de la suprafață s-au deplasat la intrarea în mină şi vor să rămână acolo până dimineață. Potrivit președintelui sindicatului „Viitorul Mineritului”, Cristian Albu, minerii au primit alimente şi pături iar starea lor de sănătate este bună. Minerii cer în continuare să vină acolo preşedintele Senatului, Crin Antonescu, pe care, îl consideră „principalul vinovat de tergiversarea luării unei decizii în privinţa proiectului minier”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO: Ce spune îngrijitoarea de la grădinița din Cugir agresată de mămică nervoasă. „Din senin m-a lovit cu pumnul în față, fără să mă aștept”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce spune îngrijitoarea de la grădinița din Cugir agresată de mămică nervoasă. „Din senin m-a lovit cu pumnul în față, fără să mă aștept” În data de 17 aprilie, o îngrijitoare de la grădinița „Piticot” din Cugir ar fi fost agresată, mai exact lovită cu pumnul în față, de către o mămică nervoasă, așa cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea