Universitatea din Alba Iulia face înscrieri pentru cursuri de calificare și specializare în turism, până la sfârșitul lunii octombrie
Până la data de 31 octombrie 2017 se mai fac înscrieri pentru seria a III-a a cursurilor de calificare și specializare în turism organizate de către Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, respectiv:
– Manager în Activitatea de Turism – curs de specializare, COR 143908, cu durata de 200 ore (4 luni), care se va finaliza cu obținerea certificatului de absolvire;
– Agent de turism – Ghid – curs de calificare, nivel 3, cod COR 5113.3.1, cu durata de 1080 ore (8 luni) care se va finaliza cu obținerea certificatului de calificare.
Principalul obiectiv al acestor cursuri este formarea unor profesioniști în domeniul turismului, care prin cunoștințele, deprinderile și abilitățile dobândite să ofere servicii turistice de calitate și să gestioneze cu competență și eficiență firmele de turism.
Cursurile se vor derula începând cu luna noiembrie 2017 în cadrul Universității și are ca parteneri pentru practica de specialitate Hotelul Cetate și Agenția de Turism Colibri Tour din Alba Iulia.
Certificatele obținute sunt recunoscute, conform legislației în vigoare, de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației Naționale și au avizul tehnic de specialitate (favorabil) din partea Ministerului Turismului.
Facilități deosebite le sunt oferite studenților/masteranzilor și absolvenților din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în sensul că taxa de școlarizare este redusă cu până la 50%.
Documente necesare pentru înscriere: documente de stare civilă (certificat de naștere, căsătorie – dacă e cazul) și de studii (diplomă de bacalaureat/licență), C.I., adeverință medicală, adeverință de student/masterand/absolvent UAB – dacă e cazul, document justificativ cu plata taxei etc.
Înscrierile se fac la sediul universității în cadrul Centrului pentru Învăţământ la Distanţă, Frecvenţă Redusă şi Formare Profesională Continuă din Alba Iulia, Strada: Gabriel Bethlen Nr.5, Telefon: +40-0258-806266, Fax: +40-0258-806266, e-mail: [email protected]. Alte informații și detalii utile se regăsesc la http://idfr.uab.ro/index.php?pagina=pg&id=34&l=ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Municipiul Alba Iulia a lansat o nouă ofertă publică de obligațiuni municipale: Pasaj subteran, mobilitate urbană și refinanțarea unor credite, printr-o emisiune de 30 de milioane de euro
Municipiul Alba Iulia a lansat o nouă ofertă publică de obligațiuni municipale: Pasaj subteran, mobilitate urbană și refinanțarea unor credite, printr-o emisiune de 30 de milioane de euro Municipiul Alba Iulia a lansat luni, 21 septembrie 2026, o nouă ofertă publică de obligațiuni municipale, prin care urmărește susținerea obiectivelor de investiții și a programului de […]
Șase persoane au murit, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon, în 2026, în aria Delgaz Grid: Alba, printre județele cu astfel de cazuri
Șase persoane au murit, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon, în 2026, în aria Delgaz Grid: Alba, printre județele cu astfel de cazuri În primele opt luni ale acestui an, în aria de activitate a Delgaz Grid s-au produs 14 intoxicații cu monoxid de carbon în județele Mureș, Bistrița-Năsăud, […]
21 septembrie 2026 | Motorina se apropie de 11 lei/litru în Alba Iulia, iar benzina costă 9,99 lei la mai multe stații. Prețurile carburanților astăzi în oraș
Motorina se apropie de 11 lei/litru în Alba Iulia, iar benzina costă 9,99 lei la mai multe stații. Prețurile carburanților astăzi în oraș Motorina s-a scumpit în ultimele zile, iar prețul benzine a rămas ,,blocat” la 9,99 lei în mai multe stații din Alba Iulia. Creșterile survin din cauza situației geopolitice tensionate în mai multe […]