Curier Județean

„Unitate, Continuitate şi Independenţă în istoria poporului român”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Miercuri, 23 noiembrie 2011, ora 10.00, în Sala Unirii va avea loc deschiderea oficială a sesiunii ştiinţifice „Unitate, Continuitate şi Independenţă în istoria poporului român. 93 de ani de la Marea Unire (1918-2011)”. Manifestare tradiţională şi de prestigiu organizată de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, sesiunea de anul acesta se bucură de prezenţa a numeroşi specialişti proveniţi din importante centre muzeale şi ştiinţifice din România (Alba Iulia, Bucureşti, Braşov, Iaşi, Timişoara, Satu Mare, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Deva, Târgu-Mureş). Lucrările ştiinţifice vor fi susţinute pe parcursul a două zile (23-24 noiembrie) în cadrul a trei mari secţiuni: Arheologie, Istorie şi Restaurare-conservare. În deschiderea sesiunii va fi prezentată şi lucrarea intitulată „Raport preliminar în legătură cu săpăturile arheologice preventive din castrul legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum în anul 2011”. Tratând o temă de actualitate legată de săpăturile arheologice întreprinse anul acesta în Parcul Custozza, lucrarea va fi susţinută de directorul general adjunct al muzeului albaiulian, Constantin Inel. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Instituţia Prefectului Judeţului Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. (N.L.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă Copiii din Aiud au ocazia să învețe, în mod practic, cum se cultivă pământul și ce presupune îngrijirea unei grădini de legume, în cadrul unei inițiative interesante.  Proiectul a pornit la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Societatea Numismatică Română revine la Alba Iulia cu ocazia Târgului de Antichități: Stand de prezentare și comunicare pentru pasionați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Societatea Numismatică Română revine la Alba Iulia cu ocazia Târgului de Antichități Societatea Numismatică Română este una dintre cele mai prestigioase organizații de profil din România. Înființată în 1903 având ca prim președinte pe Mihai Dimitrie Sturdza considerat ,,părintele Numismaticii românești” , Centenarul Societății Numismatice Române a fost marcat de către Banca Națională a României […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 1 milion de lei necesari la UPU-SMURD Alba Iulia pentru asigurarea funcționării până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Câți angajați are secția

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 1 milion de lei necesari la UPU-SMURD Alba Iulia pentru asigurarea funcționării până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Câți angajați are secția Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia are nevoie de peste un milion de lei, reprezentând suma necesară asigurării funcționării până la sfârșitul lunii octombrie, […]

Citește mai mult