Rămâi conectat

Actualitate

Undă verde angajărilor în învăţământ, sănătate şi apărare, pe perioada stării de alertă: Decizie a Parlamentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Marţi, 8 septembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a decis că, pe durata stării de alertă, se vor putea desfăşura concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante din învăţământ, sănătate, sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, autorităţile administraţiei publice locale, Parlament şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Inspecţia Judiciară, din structurile care derulează programe cu finanţare din fonduri nerambursabile, europene şi naţionale.

Deputaţii au modificat în acest sens proiectul Guvernului referitor la modificarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit agerpres.ro.

S-au înregistrat 234 de voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi o abţinere.

Potrivit textului adoptat, „pe durata stării de alertă se pot desfăşura şi concursurile pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante pentru posturile nedidactice, didactice auxiliare, pentru posturile din instituţiile care fac parte din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, din autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene şi instituţiile din

subordinea sau coordonarea acestora, Parlamentul României, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Inspecţia Judiciară, din structurile cu sau fără personalitate juridică care derulează programe cu finanţare din fonduri nerambursabile, europene şi naţionale, precum şi pentru posturile vacante de asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ”.

Proiectul de lege adoptat mai prevede posibilitatea ca, pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să poată fi suspendate, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană/Direcţiei de sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu aprobare prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar militar aparţinând Ministerului Apărării Naţionale se vor putea suspenda la propunerea consiliului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar militar, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean, statului major al categoriei de forţe/comandamentului care are în subordine unitatea de învăţământ preuniversitar militar şi cu aprobarea prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetului Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia să asigure suportul privind resursele materiale, formarea cadrelor didactice şi cadrul metodologic pentru desfăşurarea cursurilor online.

În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ superior pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior se pot suspenda prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei şi Cercetării.

Cursurile online se desfăşoară conform unui regulament al Senatului universitar.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Quadrantidele 2026: Una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori atinge punctul maxim pe 2–3 ianuarie

Ioana Oprean

Publicat

în

Quadrantidele 2026: Una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori atinge punctul maxim pe 2–3 ianuarie Quadrantidele 2026 deschid calendarul astronomic al anului 2026 cu una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori, care, în condiții favorabile de cer senin, pot rivaliza chiar și cu Perseidele. Quadrantidele ating punctul maxim pe 2–3 ianuarie 2026 Ploaia […]

Citește mai mult

Actualitate

2026 – „Anul Nadia Comăneci”. „Zeița de la Montreal”, omagiată la 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii. Performanța legendară a gimnastei românce la Jocurilor Olimpice de vară din 1976

Ioana Oprean

Publicat

în

2026 – „Anul Nadia Comăneci”. „Zeița de la Montreal”, omagiată la 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii. Performanța legendară a gimnastei românce la Jocurilor Olimpice de vară din 1976 2026 este „Anul Nadia Comăneci”, un omagiu adus ,,Zeiței de la Montreal”, dar și pentru a marca împlinirea a 50 de ani […]

Citește mai mult

Actualitate

Horoscop DRAGOSTE 2026 pentru fiecare zodie: Cum o să decurgă relațiile pe plan amoros pentru fiecare zodie în 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Horoscop DRAGOSTE 2026 pentru fiecare zodie: Cum o să decurgă relațiile pe plan amoros pentru fiecare zodie în 2026 În anul 2026, fiecare zodie poate avea experiențe unice în dragoste. Unii nativi au parte de relații înfloritoare, pe când alții sunt încurajați să lucreze la sine însuși pentru a putea crea relații stabile cu cei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea