Un tânăr din Târnăveni care conducea beat și fără permis a ajuns de pe moped în șanț
Luni, Poliţia Oraşului Ocna-Mureş a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Silea s-a produs un accident rutier.
Potrivit IPJ Alba, echipa operativă de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că S.A.D., de 19 ani, din municipiul Târnăveni, judeţul Mureş, în timp ce conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul aspra motocicletei, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a drumului.
În urma accidentului motociclistul a suferit leziuni corporale ușoare.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că motociclistul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule iar motocicleta condusă de acesta nu este înmatriculată în circulaţie.
În plus, în urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei.
Faţă de S.A.D. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]
