Curier Județean

Un tânăr din Blaj, acuzat că a furat bani frumoși din case din Austria, alege să-și ispășească pedeapsa acolo, dacă e să fie

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din municipiul Blaj a fost arestat la Curtea de Apel Alba Iulia şi va fi predat unor autorităţi din Austria, unde este cercetat penal într-un dosar de furt.

Petrecerea Divorțaților

”Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18.10.2018 de către Procuratura Korneuburg, Austria, pe numele persoanei solicitate Moroianu Ionel şi predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Austria. Constată că persoana solicitată Moroianu Ionel nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii şi a solicitat ca în situaţia în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie executată în statul solicitant, respectiv Austria. Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile începând cu data de 10.11.2018 până la data de 24.11.2018”; precizează Curtea de Apel.

Potrivit conţinutului mandatului european emis de autorităţile austriece, persoana solicitată a pătruns la data de 26 mai 2018, în localitatea Glaubendorf, prin forţarea unei ferestre în locuinţa unei persoane de unde a luat monede, bijuterii şi aparate electronice în valoare totală de circa 7.300 euro.

De asemenea, în perioada 2-3 august 2018, tânărul din Blaj este acuzat a pătruns, prin forţarea uşii balconului, în localitatea Wiesen într-o altă locuinţă de unde a luat unelte şi aparate electronice în valoare totală de 3.792 euro.

Mai reţine că aceste fapte sunt incriminate ca infracţiune de furt grav prin efracţie, comis în componenţa unui grup infracţional. Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că lăsarea în libertate a persoanei solicitate nu poate fi circumscrisă unor garanţii suficiente care să asigure prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare şi care să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Concluzia ce s-a impus a fost aceea că se impunea arestarea provizorie a persoanei solicitate. În plus, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la executarea mandatului, instanţa a apreciat întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Referitor la luarea măsurii arestării preventive în vederea predării, Curtea consideră că natura faptelor pretins săvârşite, precum şi necesitatea asigurării desfăşurării cu maximă celeritate a procedurilor judiciare privind executarea mandatului european de arestare, impun luarea unei măsuri restrictive ferme, apte să ofere garanţii cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare austriece”, precizează Curtea de Apel.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult