Curier Județean

Un tânăr de 21 de ani din Sâncel, reținut de polițiștii din Blaj după ce a lovit un taximetrist pentru că a refuzat o cursă de 6 persoane

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Blaj l-au reținut pe un tânăr din Sâncel care este cercetat pentru furt și lovire sau alte violențe. În urma unor neînțelegeri cu un taximetrist, cu privire la numărul de persoane care au urcat în mașină, a sustras o sumă de banii, iar ulterior a devenit violent.

Petrecerea Divorțaților

În seara zilei de 2 ianuarie 2020, polițiștii din Blaj au fost sesizați de către un taximetrist din oraș, cu privire la faptul că ar fi fost victima unor infracțiuni.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că în seara zilei de 2 ianuarie, bărbatul ar fi efectuat o cursă din localitatea Iclod, la Blaj, transportând 4 persoane.

Conform înțelegerii cu cele 4 persoane, urma ca acestea să fie transportate înapoi la Iclod, doar că, pentru cursa de retur, s-au prezentat 6 persoane. În aceste condiții, taximetristul ar fi refuzat să efectueze cursa și ar fi intenționat să restituie contravaloarea acesteia.

Unul dintre clienți, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Iclod, comuna Sâncel, i-ar fi luat taximetristului, din mână, suma de 60 de lei iar ulterior ar fi devenit violent și i-ar fi aplicat, acestuia din urmă, lovituri cu palma peste față.

Față de tânărul de 21 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt, iar în cursul zilei de azi, 3 ianuarie, îl vor prezenta în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]

Citește mai mult