Ştirea zilei

Un prahovean s-a urcat la volan aproape în comă alcoolica și a provocat un accident în Alba: Ce au decis magistrații

Ioana Oprean

Publicat

în

Un prahovean s-a urcat la volan aproape în comă alcoolica și a provocat un accident în Alba: Ce au decis magistrații

Un bărbat din Prahova au fost trimis în judecată de magistrații Judecătoriei Aiud pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Petrecerea Divorțaților

La data de 30 mai, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul rejust.ro.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că la data de 25.07.2022, în jurul orei 15:30, inculpatul a condus autoturismul marca Skoda, pe drumurile publice pe o distanță de aproximativ 2 km, iar în localitatea Valea Mănăstirii, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu daune materiale, având o alcoolemie estimată de 2,73 g/l alcool pur în sânge.

Instanța a constatat că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

Decizia poate fi atacată cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult