Un parlamentar de Alba, protest la Ministerul Educației, în urma deciziei de închidere a claselor V-VIII de la Școala din Micești
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a pichetat în fața Ministerului Educației, fiind nemulțumit de decizia care prevede închiderea claselor V-VIII de la Școala din Micești, a scris, acesta, marți, pe pagina sa de Facebook.
”Astăzi am pichetat Ministerul Educației, protestând împotriva modului abuziv de închidere a claselor V-VIII de la scoala din Micesti. Deși o hotărâre a instanței, e drept in prima faza, anulează decizia de comasare decisă de Inspectoratul școlar, conducerea ISJ forțează copiii sa fie înscriși la Liceul Sportiv. Am fost primit la discuții de ministrul Valentin Popa și de secretarul de stat pentru invatamant gimnazial și primar. Am prezentat memoriul părinților și am explicat ca motivul invocat la nivel judetean, starea fizica a clădirii este unul deplorabil. Dacă ar fi așa de ce sa mai lași in scoala copiii de la clasele I-IV? Secretarul de stat a recunoscut ca motivul tine de reducerea costurilor. Ca și cum educația copiilor se măsoară in bani! Am cerut încetarea amenințărilor la adresa copiilor și părinților și respectarea unei decizii judecătorești. Dar și rămânerea copiilor la scoala din Micesti, pana când instanța va formula o decizie definitiva și executorie!”, a scris Florin Roman.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]
Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”
Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]
FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic
Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]