Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, memoriu la ministrul Educației pentru salvarea școlii din Micești. Hava: Am investit miliarde de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat, luni, că un memoriu a fost trimis la ministrul Educației, Valentin Popa, pentru salvarea claselor V-VIII de la școala din Micești, care ar urma să se închidă, din cauza numărului mic de elevi.

”Astăzi sunt foarte supărat pentru că o școală din Micești, de la 5 la 8, se închide, sau s-a închis deja. Unde avem și sală de sport și unde municipalitatea a investit miliarde de lei să cumpere clădirea de la proprietarii de drept. Mi se pare imoral, imoral, anormal”, a spus Mircea Hava.

Întrebat de jurnaliști din ce cauză se închide, el a răspuns: ”Cred că trebuie să-i întrebați pe ei de ce se închide că eu nu am înțeles încă. Sunt prea puțini elevi, 64, ar trebui să fie mai mulți, suntem în mediul urban, legea spune altceva. Ce este: Am făcut un memoriu la ministru, i-am și explicat, sper să înțeleagă”.

Cartierul Micești are ”o explozie imobiliară”, iar școala nu ar trebui închisă, consideră primarul.

”Chiar ar trebui să te bucuri că într-un cartier, peste 150 de părinți, doresc să le rămână școala acolo. Știți cât este naveta, patru kilometri, să vii pe jos… (n.r. până la cea mai apropiată școală) Este un cartier care are o explozie imobiliară. Se construiește foarte mult în zona aia. Avem o școală, o închidem. Când o deschidem?”, a mai spus Hava.

Un protest al părinților și al elevilor care învață la școala din Micești are loc, luni, în curtea școlii, aceștia fiind nemulțumiți că înainte cu o săptămână de începerea cursurilor au aflat de existența unui ordin de ministru care desființează clasele V-VIII ale unității de învățământ.

La deschiderea anului școlar 2018-2019, în momentul în care directorul școlii a luat cuvântul a fost huiduit și fluierat de către protestatari. Părinții nu i-au dat voie să vorbească și nici să prezinte elevii clasei I. Toți cei prezenți în curtea școlii, elevii și părinții s-au întors cu spatele la el. De altfel, directorul a fost huiduit până la plecarea sa din curtea scolii.

Părinții protestează în speranța că se va renunța la ordinul de ministru. Dacă școala cu clasele V-VIII se va desființa, elevii vor învăța la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia.

Citește și FOTO, VIDEO. Elevi și părinți, protest în prima zi de Școală, la Micești, împotriva desființării claselor V-VIII ale unității de învățământ. Directorul a fost huiduit și fluierat


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea