Un nou val de disponibilizări lovește România: Un alt gigant IT anunță concedieri, după ce Amazon a anunțat recent plecarea a sute de angajați
Un nou val de disponibilizări lovește România: Un alt gigant IT anunță concedieri, după ce Amazon a anunțat recent plecarea a sute de angajați
Un nou val de disponibilizări lovește sectorul IT, după ce Amazon a anunțat recent concedierea a sute de angajați din România. De această dată este vorba despre Microsoft, care pregătește o serie de concedieri la filiala din București, parte a unei restructurări la nivel global.
„Din datele pe care le-am adunat până în prezent strict din discuții cu angajații români ai Microsoft, rezultă că până la termenul-limită de 25 august vor fi disponibilizați minim 138 de angajați români din filiala de la București.
Spun minim fiindcă acest număr este sigur, dar el se poate mări până la 160 sau chiar 180, discuțiile dintre filiala din România și Microsoft Headquarter purtându-se încă în jurul procentului de angajați concediați, din totalul de circa 1600 aflați în România. Cei de la centru cer ca minim 10% din angajați să fie puși pe liber, pe când managementul din România se străduiește să limiteze procentul concedierilor în jur de 8%”, a informat specialistul în resurse umane Doru Șupeală.

Acesta precizează că valul de concedieri face parte dintr-un plan amplu al Microsoft de reducere a personalului la nivel global, care vizează peste 9.000 de angajați. În acest context, o parte dintre posturile desființate ar urma să fie înlocuite cu soluții automatizate, în timp ce altele ar putea fi mutate în filiale din zone cu costuri mai mici de personal, precum India, scrie adevărul.
Totuși, în cazul filialei din România, există o diferență notabilă în modul în care este gestionată această perioadă dificilă, potrivit aceleiași surse.
Microsoft România încearcă să limiteze impactul concedierilor
„Un prim aspect pozitiv, confirmat de mai mulți angajați, este faptul că managementul din România face eforturi vizibile să își apere oamenii, să îi trateze corect, cu respect și empatie, pune accentul pe plecări voluntare (nu face liste negre cel puțin deocamdată) și face eforturi serioase pentru a oferi compensații mai consistente decât cele prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă (jumătate de salariu pentru fiecare an lucrat în firmă).
Este un comportament responsabil și corect al managerilor filialei din România, foarte diferit de cel întâlnit la celelalte companii care au făcut recent disponibilizări și despre care am scris, lucru care cred că merită pus în evidență”, a mai explicat Doru Șupeală.
În ceea ce privește compensațiile, acestea sunt aliniate cu standardul Microsoft la nivel global, dar ar putea fi completate cu beneficii suplimentare.
„Referitor la compensațiile oferite celor disponibilizați, standardul prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă este cel agreat și asumat de Microsoft la nivel global: jumătate de salariu pentru fiecare an lucrat în firmă. Astfel, cei concediați cu vechime de doi ani în firmă primesc compensații egale cu un salariu, iar cei cu opt ani vechime în firmă primesc patru salarii.
La acest pachet standard se mai pot adăuga câteva beneficii suplimentare: se oferă încă un salariu dacă angajatul recurge la plecare voluntară (adică se oferă chiar el să părăsească firma și nu așteaptă să fie pus pe listele negre), plus câte un salariu pentru fiecare copil pe care angajatul îl are în întreținerea sa”, mai notează specialistul în resurse umane.
Reamintim că și Amazon Development Center din Iași trece printr-un proces de restructurare, renunțând la sute de angajați din divizia Retail Business Services, responsabilă de realizarea cataloagelor pentru clienții marketplace-urilor companiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Amendă de 1.000 de lei pentru șoferii care folosesc telefon în timp ce conduc în 2026: Când rămâi fără permis și la ce trebuie să fii atent
Amendă de 1.000 de lei pentru șoferii care folosesc telefon în timp ce conduc în 2026: Când rămâi fără permis și la ce trebuie să fii atent În trafic, câteva secunde în care îți muți privirea sau o mână de pe volan pot fi suficiente ca să ratezi un pieton, o frână bruscă sau un […]
26-27 ianuarie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară: Râurile vizate
26-27 ianuarie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară: Râurile vizate Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis atenționare duminică, 25 ianuarie 2026, o avertizare cod galben de inundații, valabilă în Alba și alte județe din țară. Sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi […]
Zile libere 2026: Când va fi următoarea mini-vacanţă și câte vor avea românii în total anul acesta
Zile libere 2026: Când va fi următoarea mini-vacanţă și câte vor avea românii în total anul acesta În anul 2026, românii vor avea un număr semnificativ de zile libere legale, prin care pot fi planificate mai multe perioade de „mini-vacanţă”. Conform datelor oficiale, în 2026 vor fi 17 sărbători legale, dintre care 12 pică în […]