Un NOU program de studii la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia? Rectorul Daniel Breaz: „O universitate care se plafonează și nu vine cu specializări noi se va stinge încet”
Un NOU program de studii la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia? Rectorul Daniel Breaz: „O universitate care se plafonează și nu vine cu specializări noi se va stinge încet”
Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a vorbit, într-un interviu acordat ziarulunirea.ro, despre rezultatele admiterii din această vară pentru instituția pe care o conduce, precum și posibilitatea introducerii unor noi specializări pentru viitorii studenți din inima cetății.
„Am avut o admitere foarte bună, lucru ce am împărtășit-o și cu colegii mei. Avem foarte mulți tineri, aproape 1500 din România, înmatriculați actualmente la programele de licență și masterat.
Avem peste 100 de tineri la licență și masterat din Republica Moldova. Avem tineri din alte țări ale lumii: 170 de dosare depuse.
Devenim din ce în ce mai atractivi și va urma și admiterea de toamnă. O să avem o admitere mai bună decât cea de anul trecut. Atâta timp cât în urmă cu 10 ani când am devenit rector aveam doi sau trei studenți internaționali și acum avem 110 locuri doar la anul pregătitor și în 2020 am avut absolvenți din 20 de țări înseamnă că suntem o universitate atractivă, care este alături de ei și am demonstrat acest lucru pentru că au venit tineri cu probleme din țările de proveniență.”, a transmis rectorul Daniel Breaz.
Universitatea din orașul nostru se află într-o căutare constantă de studenți de peste granițele țării noastre, lucru dovedit de numărul tot mai mare de studenți internaționali care aleg să studieze orașul nostru în fiecare an. Despre extinderea orizonturilor Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în alte țări ale lumii, rectorul Daniel Breaz a transmis următoarele:
„În această toamnă, vor fi câteva târguri internaționale organizate în colaborare sau parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor, cu Ministerul Educației. Sunt în Vietnam, în Argentina, în Rwanda. Eu văd aici o piață extrem de bună pentru că este o țară dezvoltată a Africii. Sunt niște tineri cu un anumit potențial financiar și pot să vină mai ușor în România. Vreau să fac o analiză câți tineri vin în România și ce profil de universități caută. Dacă 99% vin pentru Medicină în România, nu are sens să mergem să promovăm universitatea noastră, pentru că nu avem această specializare.”
Mai mult, pentru potențialii studenți care doresc să își dezvolte atât îndemânarea cât și cunoștințele într-un domeniu tehnic, rectorul Daniel Breaz a oferit o serie de informații referitoare la un posibil nou program de studii, dezvoltat după cerințele actuale ale angajatorilor.
„O universitate care se plafonează și nu vine cu specializări noi care să aibă căutare pe piața muncii este o universitate care încet se va stinge. Încercăm, împreună cu colegii de la Universitatea Politehnică din București să creăm un nou program de studiu care nu există momentan în nomenclatorul de specializări din România și despre care cred că va fi un program de succes. Nu am stabilit încă un nume pentru acest program, dar este un program în care vom încerca să pregătim tinerii cum să utilizeze materialele ceramice și chimice în electronica aplicată.
A fost o discuție pe care am avut-o cu angajatorii și am ajuns la concluzia că ar fi bine să existe un astfel de program.”, a declarat Daniel Breaz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: „O mare anomalie monetară va face ca inflația să crească în continuare în România și oamenii să sărăcească și mai mult”
Radu Georgescu: „O mare anomalie monetară va face ca inflația să crească în continuare în România și oamenii să sărăcească și mai mult” „O mare anomalie monetară va face ca inflația să crească în continuare în România și oamenii să sărăcească și mai mult”, atrage atenția economistul Radu Georgescu. „Ieri, pe planeta Pământ s-au întâmplat […]
Coșul de fum neîntreținut corespunzător, cauză frecventă a incendiilor din sezonul rece: „Nu face compromisuri când vine vorba de siguranța ta și a celor dragi!”
Coșul de fum neîntreținut corespunzător, cauză frecventă a incendiilor din sezonul rece Un coș de fum necurățat sau deteriorat reprezintă un risc major: poate duce la intoxicații cu monoxid de carbon ori la incendii grave, a reamintit, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). „În sezonul rece, una dintre cele mai frecvente […]
FOTO | Un drum care asigură legătura cu Transalpina în zona de munte din Alba va fi modernizat: Investiție în valoare de peste 200 de milioane de lei
Un drum care asigură legătura cu Transalpina în zona de munte din Alba va fi modernizat: Investiție în valoare de peste 200 de milioane de lei Consiliul Județean Sibiu a lansat în SICAP una dintre cele mai importante investiții de la Consiliul Judetean Sibiu în conectivitate a județului, a anunțat. sâmbătă, 31 ianuarie 2026, președintele […]