Un moț care a fost plecat în America acordă anual, de aproape 20 de ani, un premiu, unui elev de la un colegiu din Apuseni
Un moț care a fost plecat în America acordă anual, de aproape 20 de ani, un premiu, unui elev de la un colegiu din Apuseni
Andreea Ioana Stan, al 19-lea câștigător al premiului „Viorica Drăgoiu”
Acest premiu nu reprezintă doar o tradiție, ci și o recunoaștere a eforturilor depuse de absolvenții cu cele mai bune rezultate în studiul chimiei. Premiul „Viorica Drăgoiu”, în valoare de 100 de dolari americani, s-a oferit în fiecare an începând cu anul 2006 de către Tiberiu Virgil Drăgoiu, absolvent al Colegiului Național „Avram Iancu” – promoția 1989, fost profesor de fizică în New Jersey – USA, apoi în Singapore, Manila-Filipine, iar în prezent este în România, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, scrie câmpeniinfo.ro
Distincția reprezintă inițiativa profesorului Drăgoiu în cinstea mamei sale, doamna Drăgoiu Viorica, care a fost profesor de chimie în cadrul acestui liceu în perioada 1969-2006 și a avut o distinsă carieră atât ca profesor, cât și ca director. Doamna profesor a asistat numeroși elevi în îndeplinirea aspirațiilor lor de a urma o carieră în domeniul medical și nu numai, în prezent fiind pensionară.
De asemenea, premiul în valoare de 100 de dolari este profund apreciat de către conducerea liceului, directorii Nicolae Horia Barbu și Monica Alina Borteș fiind recunoscători pentru această minunată oportunitate oferită de către familia Drăgoiu elevilor dornici de a descoperi tainele chimiei.
Citește și: Levente Polgar, ultramaratonistul din Aiud, PREMIU SPECIAL la Gala Antreprenoriatului 2023: ”Mă obligă să fiu mai bun, mai perseverent, dar mai ales mai om”

În acest an, premiul a fost obținut de către eleva Andreea Ioana Stan din clasa a XII-a, Științe ale Naturii. Tânăra prezintă o deosebită recunoștință atât față de domnul Drăgoiu și mama acestuia pentru inițiativa de a acorda anual acest premiu, cât și față de prof. Margareta Burz, care a îndrumat-o în cei 2 ani și jumătate de când se află în clasa de Științe, insuflându-i pasiunea pentru chimie și dorința de a excela în tot ceea ce își va propune să facă.
Andreea Ioana Stan privește cu optimism spre viitor și cu încredere în Dumnezeu că toate eforturile depuse vor da roade, aceasta urmând să susțină examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Premiul „Viorica Drăgoiu” reprezintă un stimulent necesar pentru elevi, cu scopul de a le trezi interesul în ceea ce privește chimia. Totodată, acest premiu constituie un motiv de mândrie pentru elevii liceului și o recunoaștere atât a excelenței lor, cât și a eforturilor depuse.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO | Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut
Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut Doi minori din Bucerdea Grânoasă sunt căutați de polițiști, după ce dispariția lor a fost reclamată de familie în 8 și 9 martie 2026. Băieții, în vârstă de 11 și 12 ani, ar fi fost […]
FOTO | Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața
Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața O tentativă de sinucidere a fost împiedicată la Alba Iulia. Un polițist și o tânără colegă de la Centrul Operațional Județean au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața. Cristina și Robert, astăzi, au dat […]
FOTO | Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie
Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie Un nou succes pentru Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia și pentru școala românească de muzică: Felix Constantinescu, elev al clasei de pian coordonate de prof. Cecilia Simion, a obținut Premiul III la Concursul […]