Un model și pentru Alba: Probleme medicale rezolvate la telefon
Printr-un proiect implementat la Cluj, părinților din acest județ li s-a pus la dispoziție o linie telefonică unde pot primi asistență medicală 24 de ore din 24. Asistența este furnizată de medici specializați în pediatrie și în medicină de urgență, angajați de Spitalul Clinic de Copii din Cluj. Proiectul a câștigat o finanțăre în valoare de 42.000 de euro.
Centrul Peditel poate fi apelat la numărul de telefon 1791, cu un tarif normal. Medicii preiau apelurile și oferă sfaturi de specialitate părinților. În imensa majoritate a cazurilor, probleme precum febra, tusea ori conjunctivita pot fi rezolvate la telefon, însă, în cazurile cu adevărat grave, medicii de la Peditel trimit ambulanțele direct spre locuințele micilor pacienți, fără să mai fie nevoie ca părinții acestora să sune la numărul unic de urgență 112, spune directorul medical al Spitalului Clinic de Copii, Călin Lazăr.
Nu doar finanțatorii privați susțin acest proiect. De anul viitor, costurile funcționării Centrului Peditel ar urma să fie finanțat de Consiliul Județean Cluj, instituție care patronează și activitatea Spitalului Clinic de Copii. Autoritățile județene sprijină Centrul Peditel pentru că au observat că funcționarea centrului degrevează spitalul clujean de cazurile mai ușoare, a căror rezolvare consumă mult timp, iar medicii au posibilitatea să se concentreze pe rezolvarea cazurilor cu adevărat grave.
sursa: rfi.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026
Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026 Producția de carne din România a înregistrat evoluții diferite în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, s-au consemnat creșteri la carnea de porc și […]
CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România: „Toleranță zero pentru nerespectarea standardelor”
CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a anunțat, marți, 10 martie 2026 declanșarea unor controale la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România. „Am toleranță zero pentru nerespectarea standardelor în serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. De aceea, […]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine în România: Întâlnire cu Nicușor Dan Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine joi, 12 martie, într-o vizită oficială în România, în cadrul cărei se va întâlni cu președintele Nicușor Dan, au confirmat surse oficiale pentru HotNews. Aceasta va fi a doua vizită a președintelui ucrainean în România, după cea din 10 […]