Societate

Un măslin din Peninsula Iberică, pentru Lucian Blaga!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Nu s-a spus încă suficient despre amplele manifestări culturale desfăşurate în prima jumătate a lunii mai, în judeţul nostru. Mă refer la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” şi la Târgul de carte „Alba Transilvana”, aşa că revin cu un ecou care trebuie auzit de către publicul cititor. Un scriitor, traducător şi istoric român, albaiulian de-al nostru (născut în apropiere de Ocna Mureş) a emigrat acum aproape un deceniu în Spania, stabilindu-se la Alcala de Henares. El a pus acolo bazele Asociaţiei Culturale „Juan Ramon Jimenez şi Lucian Blaga”, una dintre cele mai active promotoare ale culturii române peste hotare. De ce Blaga şi Jimenez? Pentru că acesta este omul de cultură iberic în favoarea căruia Lucian Blaga a pierdut, în anul 1956, Premiul Nobel (cu concursul autorităţilor comuniste de la noi, din acea vreme). Gheorghe Vinţan este nelipsit de la festivalul dedicat lui Lucian Blaga şi, în fiecare an, îi surprinde pe organizatori prin originalitatea lui. Aşa că, anul acesta, el a venit cu un măslin din Peninsula Iberică, pentru a-l planta la mormântul lui Blaga. Este modul de a-l cinsti, români şi spanioli deopotrivă, pe marele poet şi filosof român, sau, dacă vreţi, încă o apropiere între Jimenez şi Blaga, peste timp, sub semnul păcii. Trebuie precizat, în acest context, că printre ţările în care Lucian Blaga a desfăşurat activitate diplomatică, s-a aflat şi Portugalia, iar spaţiul cultural spaniol şi portughez i-au fost familiare.
Aşadar, măslinul trimis de iberici în cinstea lui Blaga, nu numai că şi-a luat locul lângă mormântul lui Lucian Blaga, dar a fost şi sfinţit de însuşi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, fostul nostru arhipăstor de la Alba Iulia, ÎPS Andrei. Aceasta a fost, se pare, ultima slujbă oficiată de înaltul ierarh în judeţul nostru, în calitate de arhiepiscop interimar. Au fost prezenţi la acest eveniment reprezentanţii tuturor instituţiilor administrative locale şi judeţene, precum şi numeroşii participanţi la Festivalul „Lucian Blaga”. (I.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Cultură Educație

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri

Ioana Oprean

Publicat

în

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești

Ioana Oprean

Publicat

în

21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești Sâmbătă, 21 februarie 2026, se împlinesc 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848-1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Citește și: Autoportret inedit al pictorului Sava Henția, expus în premieră la Muzeul Municipal […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli

Ioana Oprean

Publicat

în

21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli Despre viața Sfântului Cuvios Timotei se cunosc relativ puține lucruri. Ceea ce a rămas în amintirea Bisericii au fost faptele sale deosebite și înălțimea virtuților la care a ajuns. Citește și: Când este Paștele Ortodox și Paștele Catolic în anul 2026, 2027, […]

Citește mai mult