Un liceu din Alba REDEVINE Colegiu Național: Și-a redobândit titlul în justiție
Un liceu din Alba REDEVINE Colegiu Național: Și-a redobândit titlul în justiție
Liceul Teoretic “David Prodan” din Cugir, Alba, şi-a recâştigat în justiţie titulatura de ”Colegiu Naţional”. Reprezentanţii unităţii şcolare au câştigat definitiv procesul pentru anularea ordinului prin care Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a retras titlul celei mai importante instituţii de învăţământ din oraş.
Mai mult, s-a reuşit anularea unui ordin de ministru prin care colegiile naţionale puteau fi declasificate în licee teoretice, în funcţie de rata de promovabilitate la BAC. Conducerea şcolii a fost sprijinită în acest demers de Primăria Cugir.
Cele două instituţii au solicitat ministerului să reanalizeze motivele care au stat la baza revocării acestei titulaturi şi să revină asupra deciziei din anul 2018. Până la urmă, problema a ajuns în instanţă, unde Ministerul Educaţiei a pierdut procesul.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, de la momentul respectiv, au considerat că ”Unitatea de învăţământ preuniversitar nu a îndeplinit criteriul referitor la rata de promovare la examenul de bacalaureat peste media naţională, cumulată (a celor două sesiuni anuale ale examenului), pe ultimii trei ani”.
În 22 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reprezentanţii unităţii şcolare şi cei ai Primăriei Cugir, dar Ministerul Educaţiei a formulat recurs. Joi, 13 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat hotărârea definitivă. A fost respins recursul Ministerului Educaţiei şi s-a menţinut decizia instanţei de fond. Hotărârea ajută şi alte foste colegii din ţară care au fost retrogradate exclusiv pe baza criteriului rezultatelor la examenul de bacalaureat.
Reguli schimbate în timpul evaluării
”După lungi dezbateri, în anul 2018 şcoală noastră depunea la ISJ Alba dosarul pentru menţinerea titlului de Colegiu Naţional, însă evaluarea acestuia nu s-a făcut conform Metodologiei în vigoare la momentul respectiv – metodologie care presupunea întocmirea unui portofoliu cu rezultatele obţinute de către elevi şi profesori în ultimii 4 ani şcolari.
În ciuda faptului că am completat la acea vreme un dosar de peste 1.000 de pagini prin care am demonstrat negru pe alb rezultatele deosebite ale elevilor şi cadrelor didactice, în urma cărora ni se acordase acel titlu, procedura de reconfirmare a titlului de Colegiu Naţional la nivel de ţară a fost modificată pe parcursul desfăşurării acesteia – pe scurt regulile au fost schimbate în timpul «jocului»- drept urmare, titlul ne-a fost retras cu toate că îndeplineam toate criteriile enunţate iniţial”, susţin reprezentanţii şcolii din Cugir.
Aceştia mai susţin că după trei ani de aşteptare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul Ministerului Educaţiei şi a hotărât anularea actului care a dus la schimbarea titlului din Colegiu Naţional în Liceu Teoretic, ”drept pentru care, ne putem numi din nou cu mândrie «Colegiul Naţional David Prodan» Cugir”.
Cele două instituţii din Cugir au argumentat că ministerul nu a respectat unele cerinţe, principii şi prevederi legale. Ordinul MEN Nr. 5059/2018 a fost publicat fără a se menţiona motivele pentru care este revocat titlul de “colegiu naţional”, fără a se indică calea de atac, fără respectarea condiţiilor de tehnică legislativă şi a principiilor de drept, transmit reprezentanţii administraţiei locale, într-un comunicat de presă transmis la momentul respectiv.
Aceştia au mai precizat atunci că unităţii de învăţământ nu i se putea revoca denumirea în timpul anului şcolar, adică între 1 septembrie 2018 şi 31 august 2019. Totodată, este evocat principiul neretroactivităţii legii civile care constă în aceea că “legea civilă se aplică numai situaţiilor juridice care iau naştere după intrarea ei în vigoare”.
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Apel UMANITAR pentru o familie cu 8 copii din Alba: Trăiesc într-o cameră cu două paturi, fără jucării, haine și încălțăminte
Apel UMANITAR pentru o familie cu 8 copii din Alba: Trăiesc într-o cameră cu două paturi, fără jucării, haine și încălțăminte Un apel umanitar pentru o familie din Zlatna, cu 8 copii, a fost lansat pe Facebook de o iubitoare de animale. Andreea Berar a întâlnit familia în timp ce împărțea pungi cu cadouri pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de dragoste frumoase. Scurte declarații de iubire pentru ea și pentru el
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
MESAJE de SFANTUL NICOLAE 2023. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
MESAJE de MOS NICOLAE 2023. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Nicolae 2023. Câți români își serbează onomastica în 6 decembrie
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE haioase de SFANTUL NICOLAE. SMS-uri amuzante pe care le poți trimite prietenilor de MOȘ NICOLAE
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae cu nobilul sărac și fetele pe care nu le putea mărita
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Tradiții și obiceiuri de Mos Nicolae, cel care și-a dat moștenirea pentru a-i ajuta pe nevoiași
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2023: Câți români își serbează onomastica de Moș Nicolae
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!