Rămâi conectat

Actualitate

Un drum strategic şi un viitor comun pe Valea Mureşului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În dorinţa de a ieşi cât mai repede din Alba Iulia şi a evita aglomeraţia automobilistică de pe strada Mărăşeşti, am ales ruta Pâclişa – Vurpăr – Blandiana – Geoagiu – Şoimuş – Brad – Arad. Un drum mai puţin circulat, în general bine întreţinut cu excepţia unei porţiuni de câţiva kilometri dintre Pâclişa (zona de la intersecţia cu balastiera) şi Vurpăr. Un drum care se prefigurează a fi unul tot mai mult strategic, ca de altfel şi întreaga zonă, care a început să fie asaltată de… pâlcuri întregi de locuinţe ce au împânzit dealurile Pâclişei, după ce în Alba Iulia s-au cam împuţinat, ca să nu zic epuizat, zonele rezidenţiale. De altfel, atraşi de specificul şi frumuseţea priveliştii de pe Malul Mureşului, aici s-au şi ridicat unele construcţii, astfel că, volens-nolens, pas cu pas, asistăm la un proces de unificare între Alba Iulia şi Vinţu de Jos, via Pâclişa – Vurpăr. Este de fapt şi problema pe care vrem să o aducem în discuţie. Credem că dacă s-ar amenaja drumul care trebuia lărgit pe ici pe colo şi astupate gropile… naturale, atunci s-ar crea o arteră nouă de circulaţie, care ar favoriza şi fluidiza traficul şi mai ales ar pune în valoare întreg defileul, aşa cum s-a întâmplat şi pe malul celălalt al Mureşului unde între Pensiunea „Drumul Dragostei” şi noul cartier din marginea Vinţului au apărut, de-a lungul şoselei tot mai multe şi mari edificii (vezi grupul Pomponio sau Giro) astfel că Alba Iulia s-a unit practic cu Vinţu de Jos. În zona Pâclişa – Vurpăr s-ar putea realiza însă o nouă zonă rezidenţială situată pe o colină, care s-ar integra în cele din apropierea Dealului Mamut, ori din zona satelor Drâmbar, Ohaba, Miceşti, Teleac astfel că cercul colinar ar fi închis iar Alba Iulia ca toate marile oraşe europene (Roma, Budapesta, Viena, Praga etc.) ar fi aşa un oraş la înălţime la propriu, nu la figurat!
În plus, dacă Alba Iulia şi Vinţu de Jos s-au tot apropiat, edilitar vorbind, pe ambele maluri ale Mureşului, nu văd de ce n-ar putea deveni şi Vinţu de Jos o comună suburbană, după modelul Ciugud. Ar fi încă un pas mare spre o zonă metropolitană în aşteptarea unor vremuri mai potrivite pentru ca Sebeşul să se unească cu Alba Iulia, lucru care mai devreme sau mai târziu se va întâmpla (deja există aici mari construcţii şi firme ce tind să unifice natural cele două localităţi) dacă în oraşele noastre vor fi la putere edili fără niciun fel de ochelari politici sau care văd numai negru aşa cum au din păcate unii consilieri din Sebeş, pe care îi sufocă, la propriu şi la figurat orgoliile industrializării până se vor termina pădurile de pe Valea Sebeşului!
Oricum, supunem atenţiei primarului Mircea Hava şi primarului Alexandru Danciu, consilierilor locali, amenajarea drumului de la Pâclişa la Vurpăr, care ar putea aduce mari beneficii ambelor comunităţi, ca să nu mai vorbim de faptul că terenurile degradate de aici ar putea avea alt potenţial şi altă valoare. Căci, până la urmă, drumurile sunt, încă de pe vremea romanilor, cele mai bune şi veritabile căi de progres şi civilizaţie!
Gheorghe CIUL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie de Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Vasile cel Mare, considerat „păzitorul de duhuri rele” și unul din cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, este prăznuit pe 1 ianuarie în calendarul ortodox. Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din calendar ortodox […]

Citește mai mult

Actualitate

Model de FELICITARE de ANUL NOU 2026. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion

Ioana Oprean

Publicat

în

Modele de FELICITĂRI de ANUL NOU 2026. MESAJE de Anul Nou 2025 • URĂRI de Anul Nou 2026.  ”La mulți ani” prin SMS de Revelion 2025-2026 Încă un an a trecut și a venit momentul să lăsăm în urmă toate grijile și supărările, și să pășim în noul an cu zâmbetul pe buze. De sărbători […]

Citește mai mult

Actualitate

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică” Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri, 31 decembrie 2025, în ajun de Anul Nou, că în 2026 „este esențial ca […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea