Un contract de credit nu mai constituie titlu executoriu – inițiativă legislativă adoptată de Senat
Iniţiativa legislativă a senatorului Cristiana Anghel care vizează abrogarea articolului 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, a fost adoptată, marți, în plenul Senatului. Legea are caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 61 de voturi ”pentru”, două voturi ”împotrivă” şi şapte abţineri.
Potrivit articolului 120 din ordonanţa amintită, ”contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit, constituie titluri executorii”.
În expunerea de motive a propunerii de lege, iniţiate de Cristiana Anghel şi semnate de senatori aparţinând PC, PSD, UNPR şi PNL, se arată faptul că ”mii de oameni au fost evacuaţi din locuinţele lor în urmarea unor executări silite demarate de bănci sau de colectori de creanţe (aceştia din urmă fiinţând şi funcţionând ilegal)”.
Potrivit documentului citat, acestor persoane nu le-a fost oferită şansa unei opoziţii sau a unui apel la hotărârea judecătorului de încuviinţare a executării silite şi nici şansa de a se pune sub protecţia tribunalului, ”aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor Uniunii Europene”.
”În dreptul nostru procesual civil, în totală contradicţie cu dreptul Uniunii Europene, încheierea prin care se încuviinţează executarea silită a unui contract de credit bancar (titlu executoriu în el însuşi, care nu are nevoie de o soluţie judiciară favorabilă pentru a fi pusă în executare silită) nu este supusă niciunei căi de atac. Debitorului aflat în această situaţie i se permite o contestaţie la executare, dar aceasta se poate dovedi inutilă, întrucât ea nu suspendă executarea, ceea ce înseamnă că între timp locuinţa debitorului sau a familiei sale poate fi executată silit”, explică Cristiana Anghel, în expunerea de motive.
De asemenea, aceasta atrage atenţia că debitorul care ar câştiga în contestaţia la executare ar obţine doar dreptul la despăgubiri.
”Suspendarea executării se poate acorda, în mod excepţional, doar cu depunerea unei cauţiuni care poate fi, uneori, prohibitivă. (…) În ultima vreme, mai ales în speţe pronunţate contra sistemului judiciar spaniol (similar în multe privinţe cu cel românesc), s-a decis la Luxemburg că e inadmisibil ca debitorului să i se refuze dreptul de a se opune la încuviinţarea unei executări şi de a cere îngheţarea efectelor unui contract care este suspect de a fi împănat cu clauze abuzive, mai ales în acele cazuri în care obiectul executării silite îl reprezintă casa de locuit a debitorului şi a familiei sale. Legea internă care interzice acest drept este inaplicabilă. Exact aşa este şi legea română. Inaplicabilă”, se mai arată în expunerea de motive.
Cristiana Anghel mai spune, totodată, că CEDO a decis că dacă o executare silită asupra locuinţei debitorului sau a familiei sale s-a derulat fără că debitorului să i se fi dat dreptul efectiv de a se opune la executare, atunci el are dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru daune morale.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”
“Trick or treat!” • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]
MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN
Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen. Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză. De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]
